Connect with us

Ştiri din Sălaj

Invitații speciali ai One World Romania la Zalău – ediția a 2-a


În ediția a doua a festivalului One World Romania la Zalău, care se va desfășura între 19 și 22 septembrie în cinci spații din centrul orașului, vom rememora atât cele câteva zile din decembrie 1989 care au schimbat cursul istoriei țării, cât și anii care au urmat Revoluției și au pus bazele noii societăți post-comuniste


Acești ani de confuzie vor fi readuși în atenția publicului din Zalău chiar de două dintre personalitățile care au participat activ la reclădirea unei vieți politice în România: invitații speciali Mona Muscă și Péter Eckstein-Kovács.

Aceștia vor dialoga cu publicul din Zalău vineri, 20 septembrie, de la ora 20, în Sala de spectacole a Casei de Cultură Municipale, în cadrul dezbaterii „De la cetățean la om politic: mișcări civice și partide politice în anii ’90”.

Mona Muscă este filolog de formație și a intrat în Alianța Civică în 1990.

Din 1991 până în 1995 a fost membru în Consiliul Național al Partidului Alianței Civice.

Aleasă deputat pe listele Convenției Democrate în 1996, Mona Muscă a intrat în PNL și a fost vicepreședinte al partidului, apoi ministru al culturii din decembrie 2004 până în august 2005.

În colaborare cu organizații civice, este inițiatoarea unor propuneri legislative privind accesul la informațiile de interes public, combaterea violenței în familie, recalcularea pensiilor, libertatea religioasă, Fondul Cultural Național și altele.

Mona Muscă a demisionat din Parlament în 2007 și, de atunci, s-a retras din viața politică.

Péter Eckstein-Kovács este un om politic de etnie maghiară, de profesie avocat, fost membru al Uniunii Democrate Maghiare din România.

Între 2004-2008 a fost președintele Comisiei Juridice a Senatului României, funcție din care a demisionat pe 4 martie 2008 în semn de protest față de respingerea ordonanței privind funcționarea Agenției Naționale de Integritate în forma inițială.

Între 2009 și 2011, Eckstein-Kovács a fost consilier prezidențial pe tema minorităților naționale, demisionând din funcție ca urmare a unui diferend de opinie ivit între domnia sa și președintele României pe tema proiectului minier de la Roșia Montană.

În calitate de ministru delegat pentru minorități naționale a inițiat și susținut adoptarea legislației antidiscriminare.

A fost unul dintre cei mai implicați politicieni români în abolirea legislației care incrimina persoanele LGBTQ.

Pe lângă perspective variate asupra vieții publice, în cadrul ediției a doua a festivalului vor fi, de asemenea, înfățișate viziuni intime asupra acelei perioade: cea a cineastei Vanina Vignalși cea a poetei Nina Cassian – redată prin intermediul filmului Monei Nicoară și al Danei Bunescu, Distanța dintre mine și mine.

Atât Vanina Vignal, cât și Dana Bunescu vor intra în dialog cu spectatorii după proiecțiile filmelor lor, sâmbătă, 21 septembrie.

Vanina Vignal și-a  început cariera ca actriţă. Apoi a fost asistentă de montaj și asistentă de regie, înainte de a realiza propriile proiecte de filme documentare de autor, „Stella” și „După tăcere”.

Activitatea sa ca cineastă nu se limitează doar la filmele ei.

Cuprinde şi cursuri de cinema pe care le susține în licee din Franța şi România.

Împreună cu Ambasada Franței din România și cu Societatea Culturală „NexT”, este co-fondatoarea unui proiect de anvergură, „Education à l’image”în licee.

Vanina face parte în mod regulat din jurii ale festivalurilor internaționale de film și traduce scenarii sau filme din limba română în limba franceză.

Începând cu 2018, face selecția și programarea, pentru Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA – şi in timpul anului, pentru Cineclubul One World Romania.

Dana Bunescu este monteuză, sound designer și regizoare. Născută în Craiova, a absolvit Facultatea de Fizică, Universitatea București, specializarea Opto-tehnică și Tehnologii LASER în 1993, iar apoi Academia de Teatru și Film, secția Multimedia, în 2000.

Dana este principalul monteur al noului val din cinematografia românească, iar filmele la care a lucrat au câștigat mai multe premii de prestigiu în cadrul festivalurilor internaționale.

În anul 2017 a câștigat un premiu important în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, „Ursul de Argint pentru contribuție artistică excepțională”, pentru montajul filmului „Ana, mon amour”.

Deoarece analiza trecutui este cea mai bună cale de a desluși prezentul, vom discuta de asemenea câteva dintre principalele probleme cu care ne confruntăm în epoca contemporană.

Expoziția „Cicatrice”, alcătuită din fotografiile lui Cosmin Bumbuț și din textele Elenei Stancu, este o abordare frontală a violenței domestice.

Cei doi autori vor participa prin Skype la o dezbatere despre lacunele sistemului legislativ și despre „pactul” tăcerii care învăluie de prea multe ori aceste cazuri.

Tema grupurilor vulnerabile va fi atinsă și de către alți invitați speciali.

Despre problemele ce survin în urma amplului val de migrație cu care se confruntă Europa în ultimii ani ne va vorbi Gabriela Leu, reprezentantă a UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați.

Prin Skype ni se vor alătura cineastul Radu Jude și filozoful Gáspár Miklós Tamás, cu ocazia unui dialog pe tema naționalismului și metodelor sale de marginalizare a minorităților de orice fel.

Nu în ultimul rând, ediția din 2019 a One World Romania la Zalău va găzdui un nou proiect de teatru documentar original, „Fabrici și uzine”, care își propune să investigheze prin prisma a patru destine individuale modul în care transformările socio-economice din perioada post-comunistă au influențat și determinat viețile locuitorilor din mici orașe industriale precum Zalăul.

Reprezentația va avea loc duminică, 22 septembrie, de la ora 19, în Sala de spectacole a Clădirii Transilvania.  


Partenerii ediției a doua a festivalului One World Romania la Zalău

Organizator: Asociația One World Romania

Finanțator principal: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Zalău, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Sponsori: Kaufland România, Centrul Rațiu pentru Democrație, Pensiunea Zagor din Zalău

Parteneri: Goethe-Institut București, UNHCR- Agenția ONU pentru Refugiați, ICON Production, Reka Kincses, Laurențiu Calciu, FILMEX România, Creative Minds Hub

Recomandat de: Kiss FM, Magic FM

157 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj