Connect with us

FOTBAL

FOTO şi VIDEO. A spart gheaţa! SCM Zalău a reuşit prima victorie în Liga a III-a


La primul joc cu Alexandru Pop pe banca tehnică, sălăjenii s-au impus în faţa celor de la Avântul Reghin, care în primele trei runde fuseseră neînvinşi


Dacă şi azi cele trei puncte aflate în joc nu intrau în contul Zalăului, gluma se îngroşa, deoarece SCM se afla pe ultimul loc cu un pasiv de 5 puncte! Şi, adversara era o formaţie care nu pierduse în acest sezon, Avântul Reghin acumulând 5 puncte, cu care se afla pe locul 5.

Oaspeţii puteau face scor în primele 20 de minute!!! 

La poalele Meseşului, mureşenii au încercat să continue seria bună din acest sezon, având un start de joc  foarte bun.

Astfel, în primele 20 de minute, Avântul a avut nu mai puţin de cinci ocazii clare, la care fie că atacanţii Reghinului s-au pierdut cu firea, fie că portarul Claudiu Băican a avut parade extraordinare, închizând efectiv poarta!!!

Sebastian Culda a înscris din nou

În loc să fie 0 – 3 sau 0 – 4, tabela de marcaj indica scorul de 1 – 0 în minutul 21! Astfel, la primul atac mai serios, Sebastian Duma a avut o acţiune superbă pe stânga, a trimis balonul în centrul careului, unde Sebastian Culda a avut timp să preia şi apoi să înscrie printr-un şut puternic de la 14m!

La nici 10 minute distanţă, s-a făcut 2 – 0: Raul Vitan a trimis o diagonală în careu spre Duma, dar fundaşul Zachei-Dan Crişan a intervenit şi a marcat un autogol antologic, de la mai bine de 15m!?

În aceste condiţii, echipa din Reghin şi-a pierdut… avântul şi scorul putea să ia proporţii. În minutul 35, Sebastian Culda a primit o pasă excelentă pe dreapta, a intrat în careu, dar nu a şutat, deoarece în zonă centrală se afla Alex Turcu. Jibouanul a primit balonul, dar a şutat în… plopi, dintr-o situaţie clară.

“Foarfeca” camerunezului a scor din amorţeală repriza secundă

Până la pauză nu am mai remarcat nimic important şi amfitrionii au mers la vestiare cu un avans destul de solid.

Dacă primul act a fost unul spectaculos, jocul a fost modest în mitanul secund, în care portarii celor două formaţii au cam şomat.

Cam o jumătate de oră, nu am putut remarca vreo oportunitate de gol. Partida a mai ieşit din amorţeală, după ce Arnold Neures a făcut o “foarfecă” de la vreo 20m şi mingea a trecut pe lângă bară.

Încet-încet, Avântul a presat jocul şi l-a dus spre poarta Zalăului. A venit şi golul oaspeţilor, la o fază care nu spunea nimic. Cam atât, însă, deoarece vizitatorii nu au avut forţa de a egala.

Puştiul Sebastian Duma a fost IMPERIAL

Mai mult, raidurile puştiului Sebastian Duma au semănat pericol la poarta lor.

În minutul 78, fotbalistul de 20 de ani a trecut de un advesar şi l-a servit ideal pe Bogdan Boje în gura porţii, dar atacantul nou-intrat şi-a bătut joc de situaţie.

După câteva minute, Duma a ajuns şi la finalizare, dar şutul său a trecut respins de goal-keeper.

Portarul Băican a închis tabela!

Cu 3 minute înainte de final, acelaşi Duma a fost oprit în careu şi “centralul” Kemeneş Norbert a indicat punctul cu var. În acel moment, Claudiu Băican a luat viteză şi a pus mâna pe minge, pe care a pus-o pe punctul de la 11m. Fără emoţii, goal-keeper-ul Zalăului l-a învins cu lejeritate pe omologul său din poarta Reghinului şi a risipit toate emoţiile.

Victoria era a noastră şi cele trei puncte ne duc aproape de liman. Având un moral ascendent, sălăjenii se pot gândi acum şi la primele puncte de teren străin, iar prima posibilitate va fi chiar şi partida de vinerea viitoare, când SCM Zalău va evolua la CSC Sânmatrin.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 18 septembrie. 

 


SCM Zalău – Avântul Reghin 3 – 1 (2 – 0)

Au marcat: Sebastian Culda (21’), Zachei-Dan Crişan (31’) şi Claudiu Băican (87’ – din 11 m), respectiv David-Ioan Potor (73’)

SCM Zalău: Claudiu Băican (cpt.) – Iustin Ardelean, Cristian Călin, Varga Markusz (68’ Denis Laza), Andrei Șumlea, Alex Turcu (46’ Florin Pop), Denis Cubaș (77’ Daniel Supuran), Sebastian Culda, Raul Vitan (56’ Bogdan Boje), Sebastian Duma și Arnold Neures. Rezerve: Andrei Pop – Raul Saroși şi Gabriel Coți. Antrenor: Alexandru Pop. Delegat: Vasile Jula

Avântul Reghin: Claudiu Bucin – Florin Pop, Cristian Merdariu, Adrian Luca, Paul Luca (cpt.), Adrian Murar, Vlad Bujor, Ovidiu Covaciu, Dumitru Chirilă, George Chirilă şi Zachei Crişan. Rezerve: Leonard Vlasa – Adrian Pop, Laczko Szilveszter, David Potor, Petru Horvath, Rareş Inţa şi Alexandru Pavel. Antrenor: Budai Barna-Lorand. Delegat: Viorel Cioată

Au arbitrat bine: la centru – Kemeneş Norbert (din Baia Mare); asistenţi – Gheorghe Tarba (Baia Mare) şi Andrei Pantea (Arad)

Observator de joc: Nicolae China (Baia Mare)

Observator arbitri: Constantin Por (Satu Mare)

Jucătorul meciului: Sebastian Duma


 

1813 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. ion

    14 September 2019 at 21:02

    dedicam victoria lui flore pop si ciprian pavel, fostablisti pe facebook. hai zalaul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL