Connect with us

ARTE MARTIALE

FOTO. Prezenţă numeroasă la ediţia a II-a a Cupei Seiko


Aproximativ 200 de copii de la şapte cluburi din zona Ardealului s-au întrecut la competiţia organizată de Clubul Sportiv Seiko Zalău. Clubul condus de Călin Marincaş s-a situat pe locul 1 în clasamentul pe echipe câştigând astfel competiţia care-i poartă numele


La finalul săptămânii trecute, sâmbătă şi duminică, Clubul Sportiv Seiko Zalău, în colaborare cu Primăria municipiului Zalău a organizat ediţia a II-a a Cupei Seiko.

Locul de desfăşurare al evenimentului a fost sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Corneliu Coposu”, care timp de două zile a găzduit competiţia. În acest an au fost aproximativ 200 de participanţi, de la şapte cluburi din zona Ardealului.

Au fost prezente cluburile CS Seiko Zalău, Dani San Zalău, Focus Cluj, Activ Cluj, Asahi Reşiţa, Energyfit Braşov şi CSO Cugir, sportivii participând la cele trei categorii de vârstă propuse de organizatori, copii, juniorii II şi juniori I.

La capătul celor două zile de concurs şi în urma probelor susţinute de sportivi s-a tras linie şi s-a întocmit clasamentul final.

Pe locul 1 s-a situat CS Seiko Zalău, în timp ce locul 2 a fost ocupat de Asahi Reşiţa. Podiumul a fost ocupat de Clubul Sportiv Dani San Zalău.

Câştigătorii au fost răsplătiţi de organizatori cu medalii şi cupe.

Trebuie menţionat că ediţia din acest an a avut un invitat de marcă, pe nimeni altul decât fondatorul stilului karate fudokan – sensei Ilija Jorga 10 DAN, cel care înainte de competiţie a şi condus două seminarii la Zalău.

„A fost un eveniment reuşit. A meritat efortul depus, lumea a fost încântată, am fost onoraţi să-l avem la Zalău pe Ilija Jorga, având în vedere că vine destul de rar în România, pentru că e foarte mult timp plecat la seminarii prin lume. Sensei a fost pentru prima dată în Sălaj. Participanţii au fost încântaţi şi au avut ocazia să înveţe de la cel mai bun, la fel şi părinţii”, ne-a declarat Călin Marincaş.

Alături de Ilija Jorga, invitaţi speciali la Cupa Seiko au fost şi Mihai Apan – secretarul Federaţiei Mondiale de Karate Fudokan (acesta este stabilit la Chicago), dar şi Igor Gajic – seful Comisiei de Arbitri din cadrul Federaţiei Mondiale.

La finalul seminarului de duminică, Călin Marincaş a susţinut şi un examen de grad, pe care l-a trecut cu brio.

„Am susţinut examentul de 4 DAN pe care pot spune că l-am trecut cu brio. Sunt mulţumit de cum a decurs tot”, a mai spus multiplul campion mondial şi european.

Mai multe pe acest subiect în ediția tipărită a ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 11 septembrie.

162 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE