Connect with us

FOTBAL

Porneşte la drum şi Liga a V-a


Prima etapă din noul campionat structurat pe trei serii are loc la final de săptămână. Încă din prima rundă au loc meciuri tari, mai ales în Seria Est, unde cele mai interesante dueluri sunt Viitorul Băbeni – Agronova Dragu şi CS Hida- ACS Tihău


La o săptămână după startul Ligii a IV-a porneşte la drum şi eşalonul al cincilea, care pentru sezonul 2019 – 2020 a fost structurat în trei serii: Est, Centru şi Vest. La startul campionatului sunt 34 de echipe, astfel că oficialii de la AJF Sălaj au întocmit seriile pe criteriu geografic.

Seria Est şi Centru au în componenţă câte 11 echipe, iar în aceste condiţii, în fiecare etapă o formaţie va sta, în timp ce în Seria Vest sunt 12 grupări. Prima etapă are loc la final de săptămână şi încă din prima etapă au loc câteva meciuri tari, mai ales în Seria Est, unde atenţia se îndreaptă spre jocurile dintreViitorul Băbeni – Agronova Dragu şi CS Hida – ACS Tihău.

La prima vedere, Seria Est pare să fie cea mai tare, în condiţiile în care sunt mai multe echipe puternice, cu pretenţii la primul loc. Din această serie face parte şi fosta campioană Unirea Mirşid, care a început un nou proiect şi speră să revină în cel mai scurt timp în Liga a IV-a.

Din Seria Centru, cea mai puternică echipă pare să fie Voinţa Derşida, ocupanta locului 2 în Seria Vest în campionatul trecut şi câştigătoarea din 2018. În acestă serie a fost repartizată şi Venus Borla, o altă grupare puternică în ultimii ani.

Fără doar şi poate, AS Venus Giurtelec porneşte cu prima şansă în Seria Vest. Gruparea condusă de Mircea Chiş a terminat pe podium în campionatul trecut, dar în acest sezon îşi doreşte mai mult, având deja experienţă la acest nivel. Un aspect interesant în Seria Vest este faptul că pe terenul de la Tusa vor juca nu mai puţin de trei echipe, AS Barcău Tusa, ACS Bănişor Peceiu şi Stejarul Sîg.

Se anunţă un campionat interesant, deoarece în fiecare serie se va juca după terminarea sezonului regulat un play-off între primele patru clasate. Câştigătoarea din Est, Centru şi Vest va promova în Liga a IV-a, astfel încât în sezonul 2020 – 2021, la startul eşalonului al patrulea să fie din nou 14 echipe.

Unirea Mirşid, Atletic Zalău, Voinţa Horoatu Crasnei, Barcău Tusa, ACS Bănişor Peceiu şi Inter Cizer sunt numele noi din Liga a V-a, eşalon în care nu se mai regăsesc Luceafărul Bălan şi Sporting Zalău, tocmai câştigătoarele seriilor din stagiunea trecută.

904 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL