Connect with us

FOTBAL

Start lansat pentru CS Barcău Nuşfalău


Formația antrenată de Ciprian Grecu și Adrian Damian a debutat cu o victorie la trei goluri diferență pe terenul incomodei AS Ileanda, iar CS Barcău este primul lider al Ligii a IV-a


În ultimii ani, CS Barcău Nuşfală nu a emis pretenţii în lupta la titlu sau la primele locuri, dar pare decis să se implice în această bătălie în campionatul care tocmai a început. Asta mai ales că formaţia de pe Valea Barcăului a adus câţiva jucători care au terminarul junioratul la Academia Csikszereda şi care pot aduce un plus echipei.

CS Barcău Nuşfalău a avut parte de un start lansat şi a câştigat duminică pe terenul incomodei AS Ileanda, acolo unde în urmă cu o săptămână, Dumbrava Gîlgău s-a chinuit în Cupa României. Jocul a început cu oaspeţii la posesie, care au avut şi prima ocazie, prin Adelin Neaga, al căruit şut a fost respins de portarul Ciprian Petran, în transversală. Gazele au replicat prin Andrei Ciurar, al cărui şut a fost respins de portarul Mădălin Şandor.

Din minutul 26, oaspeţii au deschis scorul prin Adelin Neaga, care a primit o pasă în zonă centrală, a pătruns şi l-a învins pe portarul advers. CS Barcău se putea desprinde la două ocazii a lui Nicolae Rad, însă de fiecare dată, portarul Petran a respins.

Până la urmă, înainte de pauză, CS Barcău a făcut 0 – 2 prin Mircea Chende, care la un corner a rămas nemarcat în careu şi a înscris cu capul. Partea secundă a fost mult mai echilibrată şi AS Ileanda a purtat câteva acţiuni bune spre poarta adversă. Astfel, din minutul 62, gazdele au redus din diferenţă prin Vlad Andrecan, care a primit o centrare şi a reluat din vole, la colţul lung.

Echipa antrenată de Adrian Pop a prins curaj, dar a continuat să comită greşeli mari în defensivă, lucru de care au profitat adversarii. La 8 minute distanţă, Adelin Neaga a reuşit “dubla” după o degringoladă în apărarea adversă, marcând cu un şut pe jos, la colţul lung. Gazdele s-au stins după 1 – 3, iar vizitatorii au mai avut ocazii, însă la multe şuturi de la distanţă, portarul Ciprian Petran a respins balonul.

Până la urmă, cu 10 minute înaintea finalului, Zsombori Zsolt a făcut 1 – 4, tot după un corner. Mingea a căzut între apărătorii de la Ileanda, fără ca niciunul să respingă, astfel că jucătorul de la Nuşfalău a profitat şi a marcat cu un şut extrem de bine plasat.

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 4 septembrie.


Ciprian Grecu – antrenor CS Barcău: “Este o victorie de moral. Vom fi şi noi o <nucă tare> în acest campionat”

“În ultimii ani am avut meciuri grele la Ileanda. La fel se anunța și acum, dar am tratat jocul cu seriozitate, cu toate că a fost o căldură infernală. După ce am avut 2 – 0 ne-am relaxat și gazdele au revenit în joc, dar până la urmă am câștigat meritat, iar scorul putea fi și mai mare. Este o victorie de moral în acest început de campionat în care avem pretenții mai mari. Vom fi și noi o nucă tare, chiar dacă avem o echipă tânără. Obiectivul nostru este o clasare pe podium, însă ne vom bate de la egal la egal și cu echipele care se luptă la titlu. La noi acasă, Sportul Șimleu, Rapid Jibou sau Dumbrava Gîlgău vor avea meciuri grele”.


AS Ileanda – CS Barcău Nuşfalău 1 – 4 (0 – 2)

Au marcat: Vlad Andrecan (‘62), respectiv Adelin Neaga (‘26 şi 70), Mircea Chende (‘42) şi Zsombori Zsolt (‘80)

AS Ileanda: Ciprian Petran – Robert Ciurar, Daniel Costin, Horaţiu Vale, Marius Chira – Vlad Andrecan (‘73 Dan Rus), Rareş Hossu (‘65 Adrian Pop), Cosmin Bene, Vasile Roman (cpt.) – Andrei Ciurar şi Alex Brînduşan (‘46 Andrei Centea). Rezervă: Ionuţ Greblă. Antrenor: Adrian Pop

CS Barcău: Mădălin Şandor – Alexandru Iancău, Nagy Levente, Răzvan Gal (‘87 Cosmin Mitroi), Alexandru Boloş – Kallai Viorel, Zsombori Zsolt, Marius Nyerges, Mircea Chende – Adelin Neaga (‘90+2 Ilyes Tamas) şi Nicolae Rad - cpt. (‘77 Paul Şanta). Rezerve: Gabriel Puşcaş, Totos Nandor. Antrenori: Ciprian Grecu şi Adrian Damian

Au arbitrat: la centru: Cristian Mihăilescu (Zalău), asistenţi: Adrian Iancău (Derşida) şi Gomboş Krisztian (Zalău)

Observator AJF: Dinu Moldovan (Jibou)

Jucătorul meciului: ZSOMBORI ZSOLT


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL