Connect with us

FOTBAL

Inter Cizer revine în prim-plan cu speranţe!


După o absenţă de şase ani, echipa de fotbal din Cizer se va afla din nou la startul competiţiilor oficiale organizate de AJF Sălaj


Ani la rând, la Cizer s-a mâncat fotbal pe pâine. Echipa comunală a avut rezultate bune în Liga a V-a, dar şi în al patrulea eşalon.

În sezonul 2011- 2012, cizerenii au făcut senzaţie prin Liga a IV-a, atât prin unele rezultate bune, cât şi prin echipamentul venit de la titrata Şahtior Doneţk!

Cizerul era cunoscută ca şi Şahtiorul de Sălaj!

Totul se rezolvase prin şimleuanul Ţeţe Hexan, care era maseurul echipei din Ucraina antrenată de Mircea Lucescu şi care se afla în relaţii bune cu patronul echipei, Ioan Cristea.

Din păcate, unele probleme de organizare a determinat-o pe Interul de Sălaj să se retragă din competiţie.

Echipa s-a înscris, totuşi, în Liga a V-a, cu un lot alcătuit doar din jucători locali. Rezultatele au fost… catastrofale şi activitatea nu putea să continue aşa.

A urmat astfel o pauză destul de îndelungată, în care intenţiile autorităţile locale de a înfiinţa o nouă formaţie au fost timide.

Ioan Cristea, conducătorul formaţiei

În această vară, însă, taurul a fost luat de coarne şi Cizerul se va alinia la startul Ligii a V-a. După şase ani de pauză!

De destinele formaţiei se va ocupa Ioan Cristea, cunoscut în fotbalul sălăjean sub porecla ”Cireşul”.

Altfel spus, cel care se ocupa de Inter şi acum un deceniu. Alături de el vor fi autorităţile locale, care au promis susţinere financiară şi materială.

Primii paşi au fost începerea lucrărilor de reabilitare a bazei sportive de la Cizer, acolo unde fuseseră construite vestiare, dar care acum se aflau într-o stare de degradare. În acest moment, acolo se află un mic şantier, iar conducerea clubului speră ca – până la contactul cu fotbalul – arena de la Cizer să arate bine.

Bogdan Bărnuţiu va ocupa banca tehnică

În ce priveşte lotul de jucători şi staff-ul tehnic, se doresc variante optime. Astfel, banca tehnică va fi ocupată de Bogdan Bărnuţiu, cel care anul trecut antrena în Liga a IV-a, la Ardealul Crişeni. De precizat faptul că tehnicianul se afla în teren acum 10 ani, în tricoul celor de la Inter!

Bogdan Bărnuţiu nu vine de la Crişeni cu mâna goală, astfel că la Cizer vor fi transferaţi trei jucători de la Ardealul.

Conducerea mizează şi pe un  grup de jucători şimleuani, ca de listă fiind fraţii Adrian şi Cosmin Bregea. Pe lângă aceştia, la echipă vor veni şi câţiva jucători de la Sportul Şimleu.

“Obiectivul nostru este promovarea în Liga a IV-a. Mai întâi, însă, vrem să facem o bază sportivă frumoasă, să oferim condiţii decente şi apoi ne gândim şi la o echipă puternică. Între timp, vom defila cu o echipă în care vom legitima şi mai mulţi jucători din comună. E greu la început, dar eu sper ca alături de noi să vină şi alţi oameni din zonă care să ne susţină”, ne-a declarat Ioan Cristea.

Unul dintre jucătorii importanţi va fi tocmai fiul său – Răzvan Cristea, care a învăţat ABC-ul fotbalului la CS Viitorul şi care a evoluat mai mulţi ani pentru Dumbrava Gîlgău.

Viceprimarul Ioan Pătcaş: “Mă bucur că revenim în circuitul fotbalistic, după atâţia ani”

Ioan Pătcaş – viceprimarul comunei, dar care de doi ani încoace are atribuţii de primar, şi-a anunţat toată disponibilitatea pentru ca echipa comunală să poată avea un parcurs bun.

“Mă bucur că revenim în circuitul fotbalistic, după atâţia ani. Era şi momentul, deoarece oamenii din comună iubesc mult acest fenomen. Primăria şi Consiliul Local vor susţine activitatea şi sperăm că la Cizer se vor întâmpla lucruri frumoase”, a precizat “vicele” Ioan Pătcaş.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 28 august.

 

883 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL