Connect with us

FOTBAL

Liga a IV-a Sălaj începe cu un mare derby. PROGRAMUL primei etape


Eşalonul al patrulea porneşte la drum la finalul acestei săptămâni şi încă din prima etapă propune un duel între două grupări ce se bat la titlu. Rapid Jibou – Sportul Şimleu este capul de afiş al primei etape, partida urmând să se dispute duminică, de la ora 17.00, la Jibou


Faţă de campionatul trecut, Liga a IV-a a pierdut câteva echipe, astfel că la startul ediţiei 2019 – 2020 sunt doar 11 formaţii. Cu toate acestea se anunţă un campionat mult mai disputat, în care trei echipe şi-au anunţat un obiectiv clar: titlul de campioană.

Rapid Jibou, Sportul Şimleu şi Dumbrava Gîlgău sunt grupările cu pretenţii la primul loc, dar în această luptă mai poate intra şi CS Barcău Nuşfalău.

Silvania Cehu Silvaniei, Someşul Someş Odorhei şi AS Chieşd sunt alte formaţii care s-au întărit în această vară, astfel că întrecerea devine interesantă, chiar dacă la start sunt cu trei echipe mai puţin decât anul trecut.

Rapid Jibou – Sportul Şimleu, “şocul” etapei

Luni, la sediul AJF Sălaj a avut loc o întâlnire cu delegaţii echipelor din Liga a IV-a, prilej cu care s-a stabilit şi programul competiţional. Sorţii au făcut ca încă din prima etapă, două candidate la titlul să se întâlneasc, este vorba de Rapid Jibou şi Sportul Şimleu. Marele derby are loc duminică, de la ora 17.00, la Jibou şi se anunţă extrem de disputat, mai ales că ambele echipe au făcut transferuri importante. Atât Rapid Jibou, cât şi Sportul Şimleu au alţi antrenori faţă de campionatul trecut. La formaţia jibouană a fost adus Emil Ionaş de la Luceafărul Bălan, în timp ce din acest punct de vedere Sportul Şimleu se poate lăuda că are pe banca tehnică un tehnician ce a antrenat şi în Liga a II-a, la Energeticeanul, este vorba de George Zima.

Rapid Jibou – Dumbrava Gîlgău, peste două săptămâni!

Campionatul Ligii a IV-a începe cu un derby între Rapid Jibou şi Sportul Şimleu, dar peste două etape propune încă o confruntare de top, între Rapid Jibou şi Dumbrava Gîlgău, care are loc în etapa a III-a, programată în 15 septembrie. În schimb, derby-ul dintre Sportul Şimleu şi Dumbrava Gîlgău are loc abia în ultima etapă a turului, programată, în 10 noiembrie.

Primele patru clasate intră în play-off

Având în vedere numărul mic de echipe s-a hotărât ca după disputarea celor 22 de etape să se mai joace un play-off, unde se vor califica primele patru clasate cu punctele acumulate după sezonul regulat.

Faza superioară a campionatului va propune confruntări între granzii campionatului, spectacolul fiind garantat, de vreme ce vor fi programate şase etape (tur-retur).

Rămâne de văzut ce vor face echipele clasate pe locurile 5 – 11, care ar putea juca un play-out, dar în acest sens, încă nu s-a luat o decizie.

Rapid Jibou – Sportul Şimleu şi Rapid Jibou – Dumbrava Gîlgău, de două ori în această toamnă!

Turul de campionat începe pe 1 septembrie şi se va termina cu etapa a XI-a, care are loc pe 10 noiembrie. Însă, tot în acest an se vor disputa şi trei etape din retur, urmând ca în primăvară să se joace ultimele opt runde din sezonul regulat.

În aceste condiţii, confruntările dintre Rapid Jibou – Sportul Şimleu şi Rapid Jibou – Dumbrava Gîlgău vor avea loc de două ori în această toamnă, fiind programate jocurile din tur, dar şi din retur.

Cât despre prima etapă, să spunem că primul joc este programat sâmbătă, când are loc tot un derby, dar unul zonal între Someşul Someş Odorhei şi Silvania Cehu Silvaniei.

AS Ileanda – Barcău Nuşfalău, Rapid Jibou – Sportul Şimleu şi Dumbrava Gîlgău – Ardealul Crişeni sunt meciurile care au loc duminică, în timp ce jocul dintre Olimpic Bocşa şi AS Chieşd a fost amânat pentu miercurea viitoare. În prima rundă, Steaua Cosniciu va sta.

În cadrul şedinţei de luni s-a decis ca fiecare echipă să folosească pe durata jocului un jucător U21.

Prima etapă se dispută duminică, ora 15.00 (juniorii) şi 17.00 (seniorii), după programul:

Someşul Someş Odorhei – Silvania Cehu Silvaniei – sâmbătă, ora 17.00

AS Ileanda – Barcău Nuşfalău

Rapid Jibou – Sportul Şimleu

Dumbrava Gîlgău – Ardealul Crişeni

Olimpic Bocşa – AS Chieşd – miercuri, ora 17.00

Steaua Cosniciu stă

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL