Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici: “Am scos maxim din ce se putea în perioada de pregătire. M-a mulţumit întreaga echipă”


Antrenorul a tras multe concluzii pozitive după perioada de pregătire şi consideră că tânăra echipa a Zalăului a crescut


 Luna august a fost dedicată jocurilor de pregătire la HC Zalău, care a participat la trei turnee amicale.

Primul a fost şi cel mai puternic, la Rm. Vâlcea, unde formaţia zălăuană a întâlnit trei echipe de cupă europeană, SCM Rm. Vâlcea, Corona Braşov şi SCM Craiova, în faţa cărora a avut o prestaţie bună. Singura victorie a fost obţinută cu Corona Braşov, după care în al doilea turneu amical, de la Craiova, Zalăul a obţinut tot un singur rezultat pozitiv, o remiză cu Rapid Bucureşti.

Pe final de pregătire, gruparea de sub Meseş a arătat tot mai bine, iar acest lucru s-au văzut şi în rezultatele obţinute. Astfel, la Cupa Consiliului Judeţean Sălaj, HC Zalău a câştigat cele trei jocuri cu SCM Craiova, CSM Slatina şi “U” Cluj, iar la finalul săptămânii trecute, formaţia zălăuană a mai bifat două victorii cu Gloria Bistriţa.

După o perioadă de pregătire intensă, Gheorghe Tadici a tras multe concluzii pozitive şi consideră că tânăra echipă a Zalăului a crescut.

“Concluziile sunt favorabile. Este evident că echipa a crescut şi este în nişte parametri care din toate punctele de vedere sunt depăşiţi, la nivelul jucătoarelor tinere, care se pare că au acumulat bine şi au crescut după pregătirea din această vară. Sigur, există o limită, dar s-a scos maxim din ce se putea, iar din punct de vedere tehnico-tactic, relaţiile de joc s-au îmbunătăţit, atât pe faza de apărare şi pe faza de atac. De asemenea s-a pus la punct şi disciplina tactică. Acum ideea este că putem să ne gândim la îndeplinirea obiectivelor pe care le avem pentru acest campionat. Este clar că cele opt echipe care şi-au propus cupele europene au prima şansă în faţa noastră, cel puţin pe teren propriu. Pentru noi şi pentru spectatori vom încerca să ne ridicăm şi chiar să depăşim evoluţiile pe care le-am avut şi implicit rezultatele să fie favorabile”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Înainte de startul sezonului, HC Zalău are toate jucătoarele valide. Chiar dacă în ultimele săptămâni s-a confruntat cu o accidentare, Irina Ivan şi-a revenit şi ar putea intrat la joc chiar din  partida cu CSM Bucureşti.

HC Zalău întâlneşte patru echipe de cupe europene în luna septembrie!

Ediţia 2019 – 2020 a Ligii Naţionale debutează la finalul săptămânii când este programată prima rundă. În ceea ce o priveşte pe HC Zalău, să spunem că va avea parte de un program dificil în debutul noului campionat, astfel că în luna septembrie va susţine cinci jocuri. În această perioadă, formaţia zălăuană va întâlni nu mai puţin de patru echipe care vor reprezenta România în cupele europene, este vorba de CSM Bucureşti, SCM Craiova, Gloria Bistriţa şi Corona Braşov.

Singurul adversar mai accesibil în această perioadă este Rapid Bucureşti, cu care HC Zalău va juca în etapa a III-a, la Zalău.

Programul din luna septembrie:

HC Zalău – CSM Bucureşti (01.09, ora 15.30)

SCM Craiova – HC Zalău (07.09)

HC Zalău – Rapid Bucureşti (11.09)

Gloria Bistriţa – HC Zalău (14.09)

HC Zalău – Corona Braşov (21.09)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL