Connect with us

Sporturi

Ciprian Pavel, din nou golgheterul Ligii a IV-a


Cu 36 de goluri, atacantul de la Unirea Mirşid a fost cel mai bun marcator din campionat şi a obţinut titlul de golgheter în acest eşalon pentru a doua oară. Pavel a mai fost cel mai bun marcator şi în stagiunea 2016 – 2017, când a marcat nu mai puţin de 52 de goluri


Campionatul Ligii a IV-a a oferit o întrecere interesantă pentru titlu, dar tot la fel de interesantă a fost şi bătălia în clasamentul celor mai buni marcatori. În evidenţă au ieşit atacanţii echipelor importante, astfel că pe podiumul celor mai buni marcatori se află jucători de la Unirea Mirşid, Sportul Şimleu sau Dumbrava Gîlgău.

Ciprian Pavel: “Golurile mele nu aveau nicio importanţă dacă nu am fi câştigat campionatul şi barajul de promovare”

Unirea Mirşid s-a înfiinţat în 2012 şi tot în acel an, la echipa condusă de Călin Bereschi a ajuns talentatul Ciprian Pavel. Pe când avea doar 18 ani, Pavel a ieşit în evidenţă în Liga a V-a şi a câştigat detaşat titlul de golgheter în Seria Est. Şi în Liga a IV-a, atacantul a fost printre cei mai buni marcatori de la Unirea, iar de două ori a devenit golgheterul campionatului.

Prima dată s-a întâmplat în sezonul 2016 – 2017, când jucătorul a marcat nu mai puţin de 52 de goluri. Anul trecut, pe primul loc în topul marcatorilor s-a clasat Nicolae Rad de la CS Barcău Nuşfalău, dar în sezonul 2018 – 2019, Ciprian Pavel a preluat supremaţia şi a devenit cel mai bun marcator din campionat, cu 36 de goluri.

Dacă în turul de campionat a reuşit să înscrie 18 goluri, în retur, Pavel şi-a mai trecut în cont alte 18 goluri. În 18 etape a reuşit să marcheze Ciprian Pavel, iar în nu mai puţin de şapte runde, golgheterul a reuşit câte o “triplă”.

Cele mai importante goluri ale lui Pavel au fost cele din jocurile de baraj. În confruntările cu Viitorul Ulmeni, acesta a marcat câte două goluri, atât în tur, cât şi în retur şi a fost decisiv în promovarea campioanei Sălajului.

“Golurile marcate în acest campionat nu aveau nicio importanţă dacă nu am fi câştigat campionatul, dar şi barajul de promovare. Sunt mulţumit de evoluţia colegilor, iar fără ajutorul lor nu aş fi putut ajunge golgheter. În Liga a IV-a a fost un nivel bun, cu mai multe echipe care şi-au propus câştigarea campionatului”, ne-a declarat Ciprian Pavel.

“Bombardierul” Unirii Mirşid are nu mai puţin de 136 de goluri marcate în ultimele trei campionate. În 2017 a fost golgheter cu 52 de goluri, anul trecut s-a clasat pe poziţia scundă cu 48 de reuşite, iar în acest an a marcat 36 de goluri.

Andrei Chiş, din nou cel mai bun marcator de la Sportul Şimleu

Chiar dacă în iarnă, Primăria Şimleu a preluat Sportul Şimleu, în retur, echipa de fotbal nu a reuşit mare lucru, astfel că s-a clasat doar pe locul 4 în Liga a IV-a. Gruparea de sub Măgură a marcat 63 de goluri, iar 26 dintre acestea i-au aparţinut lui Andrei Chiş, care pentru al doilea an la rând este cel mai bun marcator de la Sportul Şimleu.

Anul trecut s-a clasat pe locul 5 cu 25 de goluri, iar în acest an a ocupat poziţia secundă, însă este de părere că putea marca mult mai multe goluri.

“Mă bucur că mi-am ajutat echipa, dar nu este în totalitate meritul meu, deoarece fără ajutorul colegilor nu reuşeam să marchez 26 de goluri. Consider că se putea şi mai bine, dar eu eram mai fericit dacă ne clasam pe un loc mai bun cu echipa”, ne-a declarat Andrei Chiş.

În 15 din cele 26 de etape şi-a trecut numele pe lista marcatorilor Andrei Chiş, iar în cinci partide a reuşit câte o triplă, este vorba de jocurile cu Ardealul Crişeni, Steaua Cosniciu, Olimpic Bocşa (tur), Barcău Nuşfalău şi Olimpic Bocşa (retur).

Jucătorul are aşteptări mult mai mari în sezonul următor şi speră ca Sportul Şimleu să câştige campionatul, dar şi barajul de promovare în Liga a III-a.

“Vom avea o echipă mai bună din campionatul următor şi ne dorim să câştigăm titlul, dar să şi promovăm. Şimleul merită o echipă în Liga a III-a”, a mai spus atacantul.

Alexandru Pop, pentru al doilea an la rând golgheterul Dumbravei Gîlgău

Şi în stagiunea 2018 – 2019, Dumbrava Gîlgău a fost cea mai ofensivă echipă din Liga a IV-a şi a marcat 105 goluri. Nu a fost suficient pentru ca echipa lui Marius Paşca să devină campioană, astfel că a trebuit să se mulţumească doar cu locul 2.

Din cele 105 goluri, 26 de reuşite i-au aparţinut lui Alexandru Pop, care pentru al doilea an la rând a fost cel mai bun marcator al echipei.

În turul de campionat, fostul atacant de la FC Zalău a marcat 12 goluri, iar în retur a mai înscris de alte 14 ori. Atacantul a avut şi ghinion, deoarece Flacăra Halmăşd s-a retras din campionat, astfel că cele 6 goluri marcate în poarta fostei campioane s-au anulat.

“Sunt mulţumit de golurile înscrise de mine deşi puteam marca mult mai multe goluri, deoarece în fiecare meci mi-am creat numeroase ocazii. În plus am avut şi cele 6 goluri în partida cu Flacăra Halmăşd, care mi-au fost anulate. Mă bucur că mi-am ajutat echipa şi pentru al doilea an la rând am fost golgheterul echipei, însă era mai important dacă Dumbrava Gîlgău ar fi câştigat titlul”, ne-a declarat Alexandru Pop.

Din cele 26 de etape, atacantul de la Dumbrava Gîlgău a marcat în 13 jocuri. Jucătorul a bifat cele mai multe reuşite în etapa a XXII-a, când echipa sa a trecut cu 7 – 0 pe teren propriu de CS Ileanda, iar Alexandru Pop a marcat patru goluri. Atât în tur, cât şi în retur, atacantul a bifat câte un hattrick, în partidele cu AS Chieşd.

Golgheterul de anul trecut, doar pe locul 4

Făcând o comparaţie cu ce s-a întâmplat în urmă cu un sezon se poate observa că stagiunea trecută a fost mult mai spectaculoasă din punct de vedere al golurilor care s-au marcat. Primii trei golgheteri din sezonul 2017 – 2018, este vorba de Nicolae Rad, Ciprian Pavel şi Alexandru Pop au marcat împreună 131 de goluri. De data aceasta, jucătorii aflaţi în primele trei locuri în acest top abia că adună împreună puţin peste  80 de reuşite.

În stagiunea trecută, cel mai bun marcator din Liga a IV-a a fost Nicolae Rad, care a marcat nu mai puţin de 52 de goluri pentru CS Barcău Nuşfalău. De data aceasta, Nicolae Rad a ocupat doar locul 4 în topul marcatorilor, cu 16 reuşite.

Atacantul a început sezonul în tricoul Unirii Mirşid, cu care a câştigat Supercupa Sălajului, însă pe final de tur a revenit la Nuşfalău. Dacă la Unirea Mirşid a marcat doar un singur gol, odată cu revenirea la Nuşfalău, Nicolae Rad şi-a reintrat în ritm şi din etapa a XIII-a până în ultima rundă a marcat 15 goluri. Cele mai multe goluri le-a reuşit în partida cu AS Chieşd, din etapa a XXIII-a, când CS Barcău Nuşfalău s-a impus cu 4 – 1, iar trei dintre goluri au fost reuşite de Nicolae Rad.

Trei jucători pe locul 5, cu acelaşi număr de goluri!

Unirea Mirşid, Dumbrava Gîlgău, Sportul Şimleu şi CS Barcău Nuşfalău au reprezenaţi în primele cinci locuri din clasamentul golgheterilor. Pe locul 5 se află chiar trei jucători, care au acelaşi număr de goluri.

Este vorba de Alex Turcu, Mihai Brînduşe şi Adelin Neaga, toţi trei reuşind să marcheze câte 15 goluri în campionatul trecut al Ligii a IV-a. Alex Turcu a juca la două echipe, astfel că o bună parte a sezonului a fost la Rapid Jibou, în timp ce la Unirea Mirşid a venit în ultimele şase etape pentru a pune umărul la promovarea în Liga a III-a.

Dacă la gruparea de sub Meseş a reuşit 11 goluri, la Unirea Mirşid a marcat de patru ori. Un gol în partida cu AS Chieşd, iar alte trei reuşite în ultima rundă, când Unirea şi-a asigurat titlul după o victorie categorică cu Olimpic Bocşa.

Mihai Brânduşe a reuşit 15 goluri pentru Dumbrava Gîlgău, fiind al doilea marcator al echipei, acesta trecându-şi numele pe lista marcatorilor în nu mai puţin de 13 jocuri.

Tot 15 goluri a reuşit şi Adelin Neaga pentru CS Barcău Nuşfalău, fiind al doilea marcator în sezonul trecut la echipa antrenată de Ciprian Grecu. În 10 etape a reuşit să marcheze Adelin Neaga, iar cele mai multe goluri le-a bifat în meciurile din retur cu Someşul Someş Odorhei şi CS Ileanda când a marcat câte o triplă.

22 de jucători de la 9 echipe în top 10!

În stagiunea 2018 – 2019, în top 10 a celor mai buni marcatori din Liga a IV-a au intrat nu mai puţin de 22 de jucători, de la 9 echipe.

Unirea Mirşid, Sportul Şimleu, Dumbrava Gîlgău, CS Barcău Nuşfalău, Olimpic Bocşa, Ardealul Crişeni, AS Chieşd, Steaua Cosniciu şi Rapid Jibou au jucători în acest clasament, iar vicecampioana Sălajului domină acest top, cea mai ofensivă echipă din campionat având în acest clasament şase jucăroi.

Este vorba de Alexandru Pop, Mihai Brînduşe, Gabriel Ţiriac, Florin Săstraş,  Flaviu Bărnuţiu şi Cosmin Bene. Dacă primii doi se află în top 5, Gabriel Ţiriac ocupă locul 6, cu 13 reuşite, urmat de Florin Săstraş, care a marcat de 12 ori. Topul celori mai buni marcatori este închis de Flaviu Bărnuţiu şi Cosmin Bene, cu câte 9 goluri.

Unirea Mirşid, Barcău Nuşfalău şi Rapid Jibou au câte trei jucători în acest clasament, iar Olimpic Bocşa şi AS Chieşd au câte doi reprezentanţi, este vorba de Sergiu Păcurar şi Cosmin Sabou, respectiv  Marius Argylean şi Ionuţ Moşincat.

Ardealul Crişeni, Steaua Cosniciu şi Sportul Şimleu au câte un singur jucător în topul celor  mai buni marcatori. O situaţie interesantă este în cazul lui Adalbert Pintea, care deşi a jucat doar în turul de campionat în Liga a IV-a, la Crişeni, se află în acest top pe locul 8, cu 11 reuşite.

Nou-promovata Steaua Cosniciu a marcat 28 de goluri în primul sezon de Liga a IV-a, iar 10 dintre acestea i-au aparţinut celui mai important jucător din lot – Adrian Dregan.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Sporturi