Connect with us

FOTBAL

Mario Ciurbe a ajuns la Universitatea Cluj


Tânărul fotbalist care a împlinit recent frumoasa vârstă de 15 ani a lăsat Viitorul Zalău pentru şansa de a îmbrăca tricoul “alb-negru”. Sălăjeanul a debutat deja la noua sa formaţie în disputa câştigată de “U” în faţa celor de la LPS Banatul Timişoara în Liga Elitelor U 16 şi a şi marcat primul gol în meciul câştigat de “U” în deplasare la LPS Satu Mare


Sălajul nu a dus niciodată lipsă de talente, mai ales în ceea ce priveşte fotbalul. Totuşi, mulţi se pierd pe drum, în timp ce alţii fac tot posibilul să-şi îndeplinească visul. Unul dintre cei mai promiţători tineri jucători din judeţul nostru este fără doar şi poate Mario Ciurbe (n. 15 august 2004).

Puştiul zălăuan a început fotbalul la CS Viitorul Zalău, acolo unde s-a remarcat încă de la început, prin tehnica de care dă dovadă şi fineţea cu care îşi driblează adversarii.

Din păcate, Sălajul nu are o echipă de seniori care să evolueze la un nivel profesionist şi abia în această vară a luat fiinţă SCM Zalău, care va lua startul în Liga a III-a.

Astfel, pentru a putea progresa în carieră, Mario Ciurbe a ales să părăsească judeţul nostru şi a ajuns în curtea celei mai iubite echipe din Ardeal, este vorba despre Universitatea Cluj.

Mario Ciurbe a devenit un nume cunoscut în fotbalul sălăjean, după ce a participat la un program derulat de Federaţia Română de Fotbal şi Gillette intitulat “Performanţa are viitor”. În cadrul acelui proiect, sălăjeanul nostru a fost ales între cei 11 jucători din totalul de 1.600 de participanţi pentru a participa la un stagiu de pregătire condus de antrenorii de la FC Barcelona!

După ce a avut ocazia să se pregătească timp de câteva zile pe terenurile unde au crescut Messi, Xavi sau Iniesta, Mario a revenit în Sălaj şi a avut evoluţii foarte bune pentru Viitorul Zalău, atrăgând privirile celor de la “U” Cluj.

Dorit încă din urmă cu doi ani de gruparea clujeană, înţelegrea s-a perfectat în această vară, iar Mario Ciurbe a devenit oficial jucătorul “şepcilor roşii”.

Desigur, pentru început nu se pune problema ca sălăjeanul să facă parte din lotul echipei de seniori care evoluează în Liga a II-a. El va face parte din lotul formaţiei care evoluează în Liga Elitelor U 16, o nouă competiţie propusă de Federaţia Română de Fotbal.

De altfel, Mario a şi debutat deja pentru noua echipă cu ocazia partidei din campionat dintre “U” Cluj şi LPS Banatul Timişoara. Deşi a fost rezervă, sălăjeanul a intrat la începutul reprizei secunde şi şi-a ajutat echipa să se impună cu 2 – 0.

Mario Ciurbe a fost folosit pe postul de mijlocaş central, adică pe postul pe care evolua şi la CS Viitorul, dar pe final a fost folosit de antrenorul Duţu Stan şi pe postul de atacant. Între timp, sălăjeanul nostru a şi “spart gheaţa” pentru “U” Cluj şi a marcat în victoria obţinută de clujeni, scor 7 – 1 în deplasare la LPS Satu Mare.

Pentru jucător, acest transfer reprezintă un pas în faţă, dar mai ales un pas către îndeplinirea visului său de a deveni jucător profesionist.

“Pentru mine, a fi jucător la U Cluj reprezintă un pas către împlinirea visului meu, şi anume acela de a deveni un jucător consacrat, şi nu pot decât să fiu bucuros pentru că cei de la U Cluj mi-au oferit această şansă. Sunt bucuros că am ajuns aici”, ne-a spus Mario Ciurbe.

Noi sperăm ca Mario să-şi îndeplinească visul şi să ne facă mândri atât la nivelul juniorilor, dar mai ales, să facă pasul către echipa de seniori, aşa cum au făcut-o şi alţi sălăjeni, ultimul exemplu fiind Adrian Micaş.

Să precizăm faptul că Mario Ciurbe a fost foarte aproape şi de Naţionala U 15, ajungând până în ultima etapă de selecţie.

1303 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL