Connect with us

FOTBAL

Sălăjeanul Daniel Pop ajunge la o echipă de Liga a III-a, dar nu la SCM Zalău


Fundaşul s-a pregătit câteva zile sub comanda lui Alexandru Pop, a plecat apoi la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, dar în cele din urmă a ajuns la Luceafărul Oradea, formaţie care va evolua în Seria a V-a din Liga a III-a


Promovat în fotbalul mare de CS Viitorul Zalău, Daniel Pop a fost în ultimii ani în curtea celor de la Gaz Metan Mediaş. Fundaşul şimleuan a jucat constant pentru echipa secundă din Liga a III-a, dar s-a pregătit şi cu echipa mare, pentru care a debutat într-un joc din Cupa României.

În această vară, Daniel Pop a fost aproape să revină în Sălaj, astfel că timp de câteva zile s-a pregătit sub comanda antrenorului Alexandru Pop.

Fotbalistul de 20 de ani a şi jucat într-un amical cu  CS Barcău Nuşfalău, însă clubul de care încă aparţine – Gaz Metan Mediaş – l-a îndrumat spre Viitorul Pandurii Tg. Jiu, formaţie ce activează în liga secundă.

“Noi l-am dorit foarte mult pe Daniel Pop la SCM Zalău, dar din păcate nu a mai revenit”, spune Alexandru Pura.

În cele din urmă, Daniel Pop nu a rămas la formaţia gorjeană, dar nu a venit nici la SCM Zalău şi a ales altă destinaţe. Fotbalistul a semnat tot cu o echipă de Liga a III-a, fiind împrumutat pentru sezonul 2019 – 2020 la Luceafărul Oradea.

“Am venit la Luceafărul Oradea, unde am fost împrumutat pe perioadă de un sezon de către Gaz Metan Mediaş. Aici sunt condiţii foarte bune”, ne-a declarat Daniel Pop, care deja a jucat  pentru Luceafărul, într-un amical cu Naţional Sebiş.

655 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL