Connect with us

ATLETISM

Robert Parge a încheiat sezonul competiţional în Norvegia


Robert Parge a avut o contribuție modestă în contabilizarea de puncte pentru România la Campionatul European de Atletism pe echipe și România a retrogradat în cea de-a treia grupă valorică. În superligă a promovat echipa Portugaliei


Cea de-a opta ediţie a Campionatului European pe echipe Liga I la atletism s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute în localitatea Sandnes din Norvegia.

Delegaţia României a fost alcătuită din 43 de sportivi, dintre care 23 în întrecerile masculine şi 20 la feminin, iar printre tricolori s-a aflat şi zălăuanul Robert Parge, sportivul numărul 1 al României în proba de 400 de metri plat.

România a plecat spre Norvegia având ca şi obiectiv menţinerea în prima ligă, iar adversarele tricolorilor au fost echipe naţionale ale Belgiei, Belarusului, Irlandei, Lituaniei, Norvegiei, Olandei, Portugaliei, Slovaciei, Turciei şi Ungariei.

Din păcate, la finalul celor 40 de probe de concurs, 20 la feminin şi 20 la masculin, tricolorii nu şi-au atins obiectivul şi au retrogradat în liga a II-a.

În urma rezultatelor obţinute la Sandnes, Robert Parge a contribuit prea puţin la contabilizarea puctelor echipei noastre naţionale.

La 400 de metri plat, Robert s-a clasat pe locul 10 în clasamentul probei cu o performanţă de 47 de secunde şi 93 de sutimi de secundă, obţinând 2 puncte.

Din nefericire, nici în cursa de ştafete 4×400 m, Ştafeta României din care a făcut parte şi Robert Parge nu s-a prezentat foarte bine şi astfel tricolorii au fost nevoiţi să părăsească cea de-a doua grupă valorică fiind devansaţi de pe poziţia de menţinere în liga I de echipa Irlandei.

Aşadar, în ciuda unui an competiţional în care Robert Parge şi-a păstrat supremaţia în România, sezonul se încheie cu un gust amar pentru Robert Parge, zălăuanul nereuşind să atingă obiectivul propus alături de ceilalţi componenţi ai lotului naţional de atletism.

Foto: Bjorn Paree

181 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM