Connect with us

FOTBAL

Jiboul ar putea avea un stadion modern


Noua arenă ar urma să fie construită de CNI şi ar trebui să fie finaliază până în 2020, făcând parte dintr-un program al Guvernului României, care şi-a asumat să construiască o serie de baze sportive în ţară, în baza dosarului de candidatură a României pentru organizarea unor meciuri la Euro 2020. Pe aceeaşi listă de sinteză pentru construirea unor astfel de baze sportive se mai află municipiul Zalău, dar şi oraşul Şimleu Silvaniei


La Jibou şi infrastructura sportivă a început să arate mai bine sub administraţia condusă de Dan Ghiurco, care a pus la punct Stadionul Rapid.

Astfel, s-a construit o tribună cochetă, s-au modernizat vestiarele, dar în zona stadionului ar putea apărea un adevărat complex sportiv.

Primăria are în derulare două proiecte măreţe prin CNI, care au în vedere construirea unui bazin de înot, dar şi a unei săli de sport cu tribună de 180 de locuri, cele două investiţii fiind în grafic din punct de veder al actelor, astfel că în perioada următoare ar putea începe lucrările.

În oraşul de pe Someş s-ar putea construi şi un stadion modern, tot prin CNI, această investiţie făcând parte din dosarul de candidatură a României la organizarea Euro 2020, prin care Guvernul României şi-a asumat să modernizeze şi să construiască un număr de 400 de terenuri de fotbal în toată ţară.

Prin adresa nr. 1475/10.04.2019, Federaţia Română de Fotbal a transmis către Compania Naţională de Investiţii un număr de 175 de amplasamente selectate în vederea construirii de Baze sportive TIP 1.

La fel ca şi Zalăul sau Şimleu şi oraşul de pe Someş se află în lista de sinteză pentru construirea de Bază Sportivă de Tip 1, iar în acest  sens, pe adresa Primărie a venit un act de la CNI, prin care autorităţile locale sunt înştiinţate că oraşul de pe Someş ar putea intra într-un program de investiţii.

Pentru realizarea investiţiei Bază Sportivă de Tip 1 este nevoie de o suprafaţă minimă de  teren de aproximativ 13.202 mp (dimensiuni minime lungime 164 mp, lăţime 80,50 mp), iar funcţiunile din amplasament sunt: Teren sportiv fotbal dimensiuni omologate UEFA şi FRF – dimensiuni 105m x 68m cu nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori, teren sportiv mic ce va fi tuşat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis şi va avea dimensiune de 20,00m x 40,00 m, clădire vestiare şi administrativă, dar şi parcare pentru autovehicule şi autocare.

Baza sportivă ar urma să se construiască până în 2020, iar deja autorităţile locale au şi făcut primele demersuri.

“Acum în Jibou sunt practic trei proiectele pentru infrastructură sportivă. După ce se va finaliza construcţia bazinului de înot, a sălii de sport şi a acestui teren, ne vom putea mândri cu un adevărat complex sportiv modern în oraş”, a spus primarul Dan Ghiurco.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL