Connect with us

HANDBAL

Cupa Craiovei, al doilea turneu de verificare pentru HC Zalău. PROGRAMUL jocurilor


Sălăjencele participă la final de săptămână la un nou turneu amical unde se va duela cu SCM Craiova, CSM Slatina şi Rapid Bucureşti


HC Zalău mai are la dispoziţie trei săptămâni pentru pregătire, startul campionatului din Liga Naţională urmând a se da pe 31 august. Până atunci, sălăjencele vor mai susţine opt jocuri de verificare, trei dintre ele urmând a avea loc la final de săptămână, când HC Zalău va participa la Cupa Craiovei, acolo unde se va duela cu gazdele de la SCM Craiova, cu CSM Slatina, dar şi cu nou-promovata Rapid Bucureşti, care în această vară a făcut achiziţii importante. Iniţial, Corona Braşov era invitată la Cupa Craiovei, dar formaţia de sub Tâmpa nu mai poate participa şi organizatorii au găsit o altă soluţie, invitând-o pe Rapid Bucureşti.

Gruparea pregătită de Gheorghe Tadici va debuta la competiţia din Oltenia vineri, de la ora 11.30, în compania celor de la CSM Slatina. Tot vineri, de la ora 19.30, este programat şi jocul cu Rapid Bucureşti, urmând ca sâmbătă, de la ora 09.30 să aibă loc partida cu SCM Craiova.

“La fel ca şi la turneul de la Vâlcea, toate jucătoarele vor avea ocazia să joace. Mă interesează să ridic nişte jucătoare în ceea ce priveşte lungimea băncii tehnice care pot să intre în teren”, a spus Gheorghe Tadici.

HC Zalău a mai jucat cu SCM Craiova şi la turneul de săptămâna trecute de la Vâlcea, unde formaţia sălăjeană s-a clasat pe locul 3. După turneul de la Craiova, gruparea zălăuană  va mai susţine trei jocuri de verificare în cadrul turneului de la Zalău, care va avea loc în perioada 16 – 17 august. Ultimele partide de verificare înainte de startul campionatului vor fi tot la Zalău, urmând ca în 23 şi 24 august să aibă loc o “dublă” amicală cu Gloria Bistriţa.

Programul Cupei Craiovei:

Vineri, 9 august: 

ora 09.30: SCM Craiova – Rapid Bucureşti

ora 11.30: CSM Slatina – HC Zalău

ora 17.30: SCM Craiova – CSM Slatina

ora 19.30: Rapid Bucureşti – HC Zalău

Sâmbătă, 10 august:

ora 09.30: SCM Craiova – HC Zalău

ora 11.30: Rapid Bucureşti – CSM Slatina

Ora 13.00:Festivitatea premiere

256 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL