Connect with us

DIVIZIA A1

Volei Municipal Zalău, reclamată la Federaţia Internaţională de Volei


Bulgarul Miroslav Gradinarov a plecat de la echipă în această vară, dar susţine că nu şi-a primit salariile pe ultimele 4 luni din contract. “Am reclamat clubul la FIVB. Este pentru prima dată în carieră când nu mi-am primit banii”, a spus voleibalistul


Înaintea sezonului trecut, Volei Municipal Zalău anunţat cu surle şi trâmbiţe transferul lui Miroslav Gradinarov, un voleibalist cu un CV stufos, având prezenţe în campionatele din Bulgaria, Italia, Franţa, Japonia, Cipru sau Portugalia.

Din păcate, la Zalău, internaţionalul bulgar nu a rupt gura târgului şi nu a ieşit în mod special în evidenţă.

Ba din contră, acesta a venit accidentat la echipă, iar o perioadă nu a putut juca la capacitate maximă.

Cu toate acestea, în sezonul trecut, Gradinarov a avut un salariu mare la Volei Municipal Zalău, fiind plătit pe lună cu aproximativ 5.000 de euro.

La final de campionat, conducerea l-a pus pe liber pe voleibalist, fiind  nemulţumită de evoluţiile sale.

Din păcate, conducerea nu şi-a respectat obligaţiile financiare faţă de bulgar, astfel că Miroslav Gradinarov nu şi-a mai primit banii pe ultimele 4 luni din contract!

În această vară, la gruparea condusă de familia Coţa au fost probleme financiare şi mai mulţi jucători nu şi-au primit banii, însă Miroslav Gradinarov nu a stat cu mâinile în sân şi a căutat să îşi facă dreptate.

“Am de încasat patru salarii de la Volei Municipal Zalău. Am şi reclamat clubul la Federaţia Internaţională fiindcă nu mi se pare normal să se întâmple aşa ceva. Este pentru prima dată în cariera mea când nu mi-am primit banii”, ne-a declarat Gradinarov.

În aşteptarea banilor de la Volei Municipal Zalău, Miroslav Gradinarov joacă în această vară la diferite competiţii de volei pe plajă.

Din sezonul 2019 – 2020, bulgarul va reveni în campionatul din ţara sa natală şi va evolua la Neftohimik Burgas, campioana Bulgariei, care în returul sezonului trecut a fost antrenată de un fost tehnician de la Volei Municipal Zalău, Nikolay Jeliazkov.

Pentru Gradinarov, Volei Municipal Zalău a fost a doua echipă din România la care a evoluat, după ce în stagiunea 2016 – 2017, aceasta a mai jucat la Arcada Galaţi.

Cu gruparea zălăuană, voleibalistul şi-a trecut în CV medalia de argint în Divizia A1.

Nu este pentru prima dată când un jucător care pleacă de la Volei Municipal Zalău rămâne cu restanţe financiare.

Aşa s-a întâmplat şi în 2016, când Ciprian Matei nu şi-a primit ultimii bani şi a dat clubul în judecată.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 7 august.

Loading...
3 Comments

3 Comments

  1. Mihai

    7 August 2019 at 13:00

    Matei , antrenorul bulgar si mulți alți jucatori care nu și-au primit salariul in sezonul 2015 -2016 când la conducere era Târle si compania au dat in judecată clubul ,

  2. g3o

    7 August 2019 at 18:43

    Mihai, esti confuz omule. Matei daca a revenit inseamna ca si-a luat banii, antrenorul bulgar n-are nicio legatura cu 2015-2016 ca nici nu stia unde e Zalaul. In ultimii 3 ani cele mai mari bugete din istorie, realizari kaka maka!

  3. Mihai

    7 August 2019 at 22:13

    G30 bulgarul stoiev a fost in 2015 2016 si jucătorul oltean si multi alti . Da Matei si a luat banii după proces in 2017 pentru perioada 2015 2016 . Nu sunt confuz deloc . Nu a fost bugetul cel mai mare anul trecut. In 2015 2016 bugetul a fost de peste 4.000.000 lei adică 40 de miliarde cu director Tarle si imputatii de la curtea de conturi care se plătesc acum de miliarde .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1