Connect with us

FOTBAL

Apel disperat al AJF Sălaj: Se caută echipe pentru Liga a IV-a!  


Cu mai puţin de o lună până la startul campionatului, în Liga a IV-a bate vântul, fiind mai puţin de 12 echipe care şi-au anunţat prezenţa în noul sezon. În aceste condiţii, oficialii de la AJF caută soluţii prin Liga a V-a şi au ajuns să invite chiar şi echipe de mijlocul clasamentului


În ultimii ani, Liga a IV-a Sălaj a avut în componenţă 14 echipe, iar la final de campionat, ultimele două clasate au retrogradat în Liga a V-a. În campionatul trecut, nu a mai retrogradat nicio formaţie, deoarece CS Crasna s-a retras încă din primele etape, iar Flacăra Halmăşd a abadonat competiţia după turul de campionat.

Şi stagiunea 2019 – 2020 se preconiza tot cu 14 echipe la start, însă acest lucru devine imposibil. Asta deoarece Unirea Mirşid a dispărut din peisaj după ce a cedat drepturile sportive celor de la SCM Zalău, iar gruparea condusă de Călin Bereschi va porni un nou proiect, din Liga a V-a.

Sporting Zalău şi Luceafărul Bălan urmau să fie  formaţiile nou-promovate, care au câştigat Seriile din Seria Est, însă deja una dintre aceste echipe s-a şi desfiinţat, fiind vorba de gruparea zălăuană. Situaţia este în ceaţă şi la Luceafărul Bălan, după ce antrenorul Emil Ionaş a ajuns la Rapid Jibou, iar gruparea condusă de Radu Pop nu prea are intenţii de a se înscrie în Liga a IV-a.

Componenţa Ligii a IV-a pentru ediţia 2019 – 2020 a devenit o problemă delicată pentru cei de la AJF Sălaj, care au început să caute soluţii prin Liga a V-a şi au invitat în eşalonul superior chiar şi grupări care în campionatul trecut au fost pe la mijlocul clasamentului în Liga a V-a!

Potrivit unor surse, oficialii AJF au contactat mai multe formaţii din al cincelea eşalon, precum CS Hida, ACS Tihău sau Agronova Dragu, adresându-le invitaţia de a face pasul în Liga a IV-a. Primele două grupări şi-au şi depus cereri de înscriere, care urmează să fie analizate.

Până la urmă, CS Hida a decis să rămână pe loc. Nu ştim exact câte echipe vor fi în acest eşalon, însă în momentul de faţă, AJF Sălaj caută soluţii pentru a fi măcar 12 grupări în Liga a IV-a.

Oricum, pentru a fi respectate regulamentele, într-un campionat trebuie să aibă loc minim 22 de jocuri, dar foarte probabil se va opta pentru un sistem play-off şi play-out. O decizie finală se va lua în şedinţa cu delegaţii echipelor, care este programată în 8 august.

Interesant de spus că în anii trecuţi au fost mai multe echipe care şi-au dorit în Liga a IV-a, precum Sporting Zalău, CS Hida, chiar şi Luceafărul Bălan, dar atunci AJF Sălaj nu a fost de acord cu acest lucru, respectând regulamentele în vigoare.

1332 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL