Connect with us

Ştiri din Sălaj

Informarea locuitorilor comunei Gâlgău cu privire la reţelele de alimentare cu apă din comună

Comuna Gâlgău are realizate reţele de alimentare cu apă potabilă în următoarele localităţi: Gâlgău, Căpâlna, Dobrocina, Fodora şi parţial executate în Bârsău Mare şi Glod. În localitatea Chizeni nu există momentan astfel de reţele, însă ne propunem ca anul viitor să începem şi în această localitate lucrările de alimentare cu apă.

Deşi în aceste localităţi există astfel de reţele, totuşi, în localitatea Gâlgău, unde în anul 2012 s-a pus în funcţiune reţeaua de apă şi canalizare, care a fost realizată printr-un proiect integrat derulat prin A.D.I. (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Someşului) sunt probleme cu privire la furnizarea apei, deoarece sursa de alimentare, respectiv puţurile forate nu fac faţă necesarului de apă solicitat de către consumatori.

Pentru a rezolva această problemă, Compania de Apă Cluj – Sucursala Zalău, cea care furnizează apă potabilă, a mai realizat în cursul anului trecut, un puţ forat pe lângă cele două existente, însă nici în aceste condiţii nu s-a reuşit asigurarea debitului necesar solicitat de către populaţie.

Totodată, precizăm că în ultimii ani a crescut numărul consumatorilor, iar cantitatea de apă s-a diminuat odată cu scăderea nivelului pânzei freatice. În lunile de vară, solicitările sunt mai mari pe sistem deoarece consumatorii utilizează apă şi în alte scopuri (udatul grădinilor de zarzavaturi, gazon, flori etc.).

Văzând aceste probleme, am luat hotărârea de a suplimenta debitul de apă pentru localitatea Gâlgău, prin realizarea unei legături la reţeaua de alimentare cu apă Fodora – Dobrocina, cu subtraversare râul Someş, lucrări care sunt parţial executate, urmând a fi finalizate odată cu efectuarea forajului pe sub râul Someş.

Pentru a nu avea probleme şi a avea apă suficientă în sistem, în anul 2018 am executat un rezervor în localitatea Dobrocina, rezervor care se alimentează pe timp de noapte, când consumul este redus, urmând ca ziua să se utilizeze apa înmagazinată, iar la ieşirea din rezervor apa este suplimentar tratată şi clorinată. Apa care alimentează rezervorul provine din sursa de la Cluj, care vine prin conducta magistrală, alimentând şi oraşul Dej.

Suntem conştienţi de faptul că necesarul de apă este mare pe timp de vară şi perioada de secetă în toate localităţile din comună, motiv pentru care luăm în calcul toate posibilităţile de suplimentare a debitelor de apă.

Rugăm cetăţenii comunei să utilizeze apa din reţeaua publică de apă şi pe timp de iarnă, deoarece o parte dintre aceştia sunt consumatori doar pe timp de vară, în rest utilizând surse proprii (fântâni, reţele secundare etc.), iar când apa din aceste surse dispare, se conectează la sistemul public. Probleme apar şi din acest motiv, deoarece exploatând necorespunzător aceste surse alternative, făcând aceste treceri de pe un sistem pe altul, periclitează sistemul public de apă, alimentând involuntar fântâni, sistemele alternative producând astfel pierderi majore în sistemul public. De aceea, solicităm exploatarea corespunzătoare a sistemului public de apă şi utilizarea apei doar cu scop menajer şi consum uman!

Problemele pe care le-am precizat anterior pot apărea pe întreg sistemul de alimentare cu apă, însă grija noastră este să le prevenim, prin realizarea unor surse de alimentare alternative.

Ne asumăm parte din disfuncţionalităţile apărute, dar totodată, solicităm întelegere întrucât prioritatea principală pentru noi a fost realizarea reţelelor de distribuţie de apă şi a sistemului de canalizare, deoarece aceste lucrări trebuiau executate înainte de lucrările de reabilitare şi asfaltare a străzilor. Conştienţi de faptul că o lucrare de alimentare cu apă este finalizată doar când aceasta asigură în totalitate necesarul de apă, vom realiza în întregime acest sistem.

Vreau să reamintesc cetăţenilor comunei faptul că aceste sisteme de alimentare cu apă în comuna Gâlgău, cu excepţia celui din localitatea Gâlgău, au fost şi sunt în continuare realizate din bani de la bugetul local, sau parţial printr-un protocol de colaborare cu Compania de Apă Cluj – Sucursala Zalău.

Faptul că lucrările nu se desfăşoără aşa cum ne dorim este determinat şi din cauza lipsei banilor de la bugetul local, dar pentru a realiza aceste probleme am făcut o prioritate, în alocarea sumelor necesare.

Cu stimă,

Primar, Ungur Cristian

354 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj