Connect with us

DIVIZIA A1

Naţionala de volei masculin a început pregătirile pentru Euro cu patru jucători de la Volei Municipal Zalău 


Andrei Spînu, Cristian Bartha, Gabriel Cherbeleaţă şi Alexandru Muscină sunt la lotul României, care din această săptămână se pregăteşte pentru Campionatul European din luna septembrie. La lot este prezent şi zălăuanul Rareş Bălean, cel care s-a despărţit în această vară de Volei Municipal Zalău cu destinaţia VFB Volleyball Friedrichshafen


După o pazuă de 24 de ani, naţionala de volei masculin s-a calificat din nou la un Campionat European, urmând ca în perioada 13 – 29 septembrie să participe la turneul final ce va avea loc în premieră, în patru ţări şi la care vor fi prezente 24 de naţionale.

Pentru turneul final care se va desfăşura în Franţa, Belgia, Olanda şi Slovenia, naţionala României a început  deja pregătirile în această săptămână, când selecţionerul Dănuţ Pascu a sunat adunarea la Craiova.

Sub comanda selecţionerului au fost convocaţi şi  patru jucători care în sezonul viitor vor evolua la Volei Municipal Zalău, este vorba de Cristian Bartha, Andrei Spînu, Gabriel Cherbeleaţă şi Alexandru Muscină, dar şi zălăuanul Rareş Bălean, cel care a părăsit Volei Municipal Zalău pentru  VFB Volleyball Friedrichshafen.

Primii doi au fost la Zalău şi în sezonul trecut, în timp ce Cherbeleaţă şi Muscină au fost trasferaţi în această vară de la CSM Bucureşti, respectiv Steaua.

“Începem optimişit  pregătirile pentru Campionatul European. La turneul final, pentru noi nu există presiunea rezultatului. Noi deja am făcut un pas în faţă, dar dacă tot mergem la Euro nu mergem să ne facem de ruşine”, ne-a declarat Andrei Spînu.

România se află în Grupa A, alături de Franţa, Italia, Bulgaria, Portugalia şi Grecia, iar Andrei Spînu consideră că echipa sa poate emite pretenţii în meciurile cu Portugalia şi Grecia, două naţionale mai accesibile pentru “tricolori”.

“Vom încerca să câştigăm acele două meciuri cu echipele accesibile, cu Portugalia şi Grecia, care sunt de un nivel apropiat nouă, iar cu celelalte formaţii trebuie să jucăm curajos. Nu ne putem propune să câştigăm cu Franţa, Italia şi Bulgaria, dar pentru noi este un pas în faţă şi ne dorim să arătăm bine.Vrem să arătăm că nu a fost întâmplătoare calificarea”, a mai spus internaţionalul de la Volei Municipal Zalău.

Meciurile din grupa României vor avea loc în Franţa, la Montpellier.

355 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1