Connect with us

DIVIZIA A2

Volei Club Zalău s-a înscris în Divizia A2


Chiar dacă nu a primit finanţare din partea Consiliului Judeţean Sălaj, gruparea condusă de Gabriel Terheş s-a înscris în liga secundă, iar până la startul sezonului speră să găsească resurse financiare pentru a-şi putea desfăşura activitatea


Volei Club Zalău s-a înfiinţat în 2015 şi şi-a desfăşurat activitatea la nivelul ligii secunde, formaţia zălăuană fiind susţinută mai întâi de autorităţile locale, iar în ultimii ani de către Consiliul Judeţean Sălaj.

Instituţia condusă de Tiberiu Marc a alocat 40.000 de lei în sezonul 2018 – 2019, când Volei Club Zalău a obţinut cea mai bună performanţă din scurta sa istorie. După ce s-a clasat pe locul 2 la turneul semifinal, Volei Club Zalău a participat în premieră la turneul de promovare pentru Divizia A1, alături de Gloria Buzău, Rapid Bucureşti şi CSU Vest Timişoara.

Volei Club Zalău a sperat să primească sprijin financiar şi pentru ediţia următoare de campionat, astfel că a depus cerere de finanţare la programul de finanţare a sportului de performanţă pentru anul competiţioanl 2019 – 2020, dar a aflat că nu va primi sprijin, după ce nu a îndeplinit condiţiile de eligiblitate.

Rămasă fără sprijin de la Consiliul Judeţean Sălaj, Volei Club Zalău tot s-a înscris în Divizia A2, dar până la începerea campionatului speră să găsească surse de finanţare pentru a-şi putea desfăşura activitatea.

“Ne-am înscris chiar dacă nu am primit finanţare de la Consiliul Judeţean Sălaj, dar rămâne de văzut ce vom face. Sperăm să găsim surse şi să putem începe campionatul. A fost obligatoriu să ne înscriem, fiindă altfel nu aveam pentru ce cere o eventuală finanţare”, a spus conducătorul Gabriel Terheş.

Volei Club Zalău a fost repartizată tot în Seria Vest din Divizia A2, alături de Pro Volei Arad, CSS CNE Lapi Dej, CSM Suceava şi Ştiinţa Bacău. Prima etapă din campionat este programată pe 19 octombrie,  iar în prima rundă, Volei Club Zalău urmează să joace pe teren propriu cu CSM Suceava.

Turul din Seria Vest se va încheia pe 16 noiembrie, urmând ca returul să înceapă în 7 decembrie şi să se termine pe 8 februarie 2020.

568 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. elodia

    25 July 2019 at 16:07

    Mutati echipa la simleu, o sa aveti sustinere din partea primariei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A2