Connect with us

ARTE MARTIALE

Stagiu ANAK, la Covasna


Un stagiu pentru antrenori şi instructori a avut loc timp în perioada 18 – 21 iulie la Comandau


În perioada 18 – 21 iulie 2019, s-a desfăşurat Stagiul A.N.A.K. pentru antrenori şi instructori în Comandau – Covasna, într-o superbă staţiune de vânătoare aflată la o altitudine cu mult peste 1.000 de metri.

Gazda evenimentului a fost preşedintele C.S. Mikado, sensei Bibo Ferencz, al cărui ginere deţine această splendidă locaţie şi unde, pe lângă tradiţionalele antrenamente de karate, am admirat şi nişte exemplare deosebite de urs carpatin.

Au participat la seminar antrenori şi instructori din Maramureş, Sălaj, Bihor, Braşov şi Covasna, care au fost antrenati de către sensei Duţă Viorel, preşedintele A.N.A.K., iar la cele două antrenamente zilnice au fost abordate tematici de kata-kumite şi karate energetic.

Am beneficiat de o vreme superbă, excursii în împrejurimi şi un răsfăţ culinar tipic vânătoresc, iar pe această cale mulţumim gazdei noastre care ne-a oferit un sejur deosebit la aer curat de munte.

A fost o acţiune reuşită din toate punctele de vedere, am muncit, ne-am relaxat, iar acum ne pregătim pentru următorul eveniment, seminarul din Grecia, unde împreună cu elevii noştri ne vom antrena pe plaja Mării Egee.

♦ prof. Gheorghe POP

145 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE