Connect with us

DIVIZIA A1

EXCLUSIV: Andrei Spînu continuă cu Volei Municipal Zalău


Aflat la final de contract cu vicecampioana României, internaţionalul şi-a prelungit înţelegerea cu Volei Municipal pe încă un sezon


În mai puţin de două săptămâni, Volei Municipal Zalău a reuşit o serie de transferuri, iar lotul pentru sezonul 2019 – 2020 este aproape finalizat.

Vicecampioana României a preferat în această vară să aducă mai mulţi jucători din România, dar şi un antrenor român, este vorba de Bogdan Tănase de la Steaua Bucureşti.

Cu Volei Municipal Zalău şi-au prelungit contractele doar trei jucători care în sezonul trecut au devenit vicecampioni, Leo Dal Bosco, Cristian Bartha, dar şi Andrei Spînu.

Aflat la final de contract, Andrei Spînu şi-a mai prelungit înţelegerea cu Volei Municipal Zalău pe încă un sezon şi crede că cu noua echipă, gruparea de sub Meseş se poate bate la titlu.

“Mi-am prelungit contractul pe încă un sezon cu Volei Municipal Zalău. S-au adus jucători de valoare, iar în mare parte avem un lot echivalent cu cel de anul trecut şi cred că suntem capabili să ne batem la titlu”, ne-a declarat Andrei Spînu.

Voleibalistul a ajuns la Zalău în vara anului trecut, iar în cariera sa a mai jucat la Unirea Dej, “U” Cluj, VfB Friedrichshafen, Tomis Constanţa, Olimpiakos Pireu şi Arcada Galaţi.

Voleibalistul de 32 de ani are o vastă experienţă şi are în palmare trei titluri de campion cu Tomis Constanţa în perioada 2013 – 2015.

Jucătorul a câştigat de trei ori şi Cupa României, în 2013 şi 2014 cu Tomis Constanţa, iar în 2017 cu Arcada Galaţi. Andrei Spînu a mai fost campion în Germania cu Friedrichshafen în 2010, iar în Grecia a câştigat cupa în sezonul 2015 – 2016 când a jucat pentru Olimpiakos Pireu.

 

Mai multe amănunte, în ediţia tipărită a ziarului de miercuri 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1