Connect with us

BOX

FOTO. Boxul din judeţul Sălaj, izvor nesecat de talente. Pugiliștii Răzvan Cristea și Cristian Balint, medaliați la Cupa României


După ce au cucerit trei medalii la Campionatul Naţional din luna mai, cadeţii de la CSM Zalău au urcat pe podium şi la Cupa României de la Târgu Jiu. “Am cucerit două medalii , dar liniştit puteam veni acasă şi cu cinci! Oricum, cei doi medaliaţi ar putea deveni campioni naţionali în anul 2020, când vor fi tot cadeţi”, a precizat antrenorul Adrian Popuţea


Mai ales după ce Adrian Popuţea a devenit antrenor, secţia de box de la CSM Zalău a cunoscut o schimbare la faţă. Astfel, în ultima perioadă am remarcat o creştere a numărului de practicanţi, iar clubul a înfiinţat o  secţie şi la Şimleu Silvaniei.

Rezultatele încep deja să se vină, iar pugiliştii pregătiţi de maestrul Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea se remarcă în competiţiile  importante din ţară.

La Campionatul Naţional de cadeţi ce a avut loc în luna mai la Târgu Jiu, CSM Zalău a cucerit trei medalii: două de argint şi una de bronz.

Rezultatele bune ale cadeţilor au fost repetate şi la Cupa României, care s-a desfăşurat săptămâna trecută, tot în oraşul lui Brâncuşi.

La fel ca şi la Naţionale, clubul sălăjean a deplasat un lot de cinci sportivi, e vorba de Mario Pop (categoria 38,5 kg), Sergiu Todoran (44,5 kg), Cristian Balint (44,5 kg) – toţi trei din Şimleu Silvaniei, Cristian Terec (56 kg) şi Răzvan Cristea (90 kg) – ambii din Zalău.

Pentru această competiţie, obiectivele erau clare: două medalii şi o participare în finală.

Deşi a existat şi puţin ghinion, speranţele boxului sălăjean au confirmat încrederea antrenorilor, cucerind două medalii.

Răzvan Cristea, medaliat cu argint!

La Naţionalele din luna mai, Răzvan Cristea pierdea calificarea în finală după un meci disputat. Până la urmă, zălăuanul fusese medaliat cu bronz. De data aceasta, puştiul s-a mobilizat mai bine şi a ajuns în finala categoriei 90 kg.

Răzvan a câştigat la puncte primul meci de la Târgu Jiu, devenind din nou medaliat. În semifinale, el a trecut înainte de limită de Bogdan Fieraru (BC Drobeta), fiind învins apoi în finală de Alexandru Ardeleanu (CS Stejarul Danes).

“Eu m-am apucat de box, după ce am fost  ambiţionat de un prieten. Ieşeam afară cu el şi mă enerva că tot trebuia să  meargă la antrenamente şi eu trebuia să merg acasă. Aşa m-am dus şi eu cu el, mi-a plăcut foarte tare acolo şi m-am ţinut! Mă duceam la antrenamente zilnic şi apoi au început meciurile, care m-au ambiţionat mai tare. Nu credeam vreodată că voi ajunge la  această performanţă! Sper ca într-o zi voi deveni campion!”, ne-a declarat Răzvan Cristea, elev la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Zalău.

Şimleuanul Cristian Balint, pe podium

Deşi practică boxul de mai puţin de un an, Cristian Balint a reuşit să se remarce. Dacă la Naţionalele din mai a simţit pentru prima dată aerul tare ale competiţiilor naţionale, el a urcat pe podium la Cupa României!

La cat. 44.5 kg, pugilistul a trecut de un adversar mai experimentat din Baia Mare, asigurându-şi “bronzul”.

În semifinale, în faţa olteanului  Ricardo Ilie (CSM Craiova), puştiul de 13 ani a făcut un meci bun, dar a pierdut la puncte.

Oricum, Balint promite mult şi antrenorul său îşi pune mari speranţe în calităţile sale.

“Practic boxul de 6 luni, iar în aceste 6 luni am început să acumulez experienţă. Boxul de performanţă e un sport marţial străvechi probabil cel mai vechi, însă se practică şi în ziua de azi. Eu am învăţat foarte multe până acuma şi tot ce am învătat le datorez domnilor antrenori Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea”, a declarat sportul din Şimleu Silvaniei.

Adrian Popuţea: “La cadeţi, avem o generaţie de mare perspectivă”

Medaliat la Naţionale, Sergiu Todoran a făcut acum cel mai bun meci din carieră. Din păcate, el a fost învins de un pugilist valoros şi nu a mai reuşit să repete performanţa din luna mai.

Cam aceeaşi situaţie a fost şi în cazul lui Cristian Terec. Vicecampion naţional la categoria 59 kg, zălăuanul era văzut ca unul dintre favoriţi la cat. 56 kg, la care s-a înscris de data aceasta. Din păcate, el a pierdut încă din primul meci, ratând medalia.

 

“Mă aşteptam să domine categoria. Din păcate, a avut o zi mai proastă”, a punctat antrenorul Adrian Popuţea. Au existat speranţe mari şi la categoria 38.5 kg, unde boxa Mario Pop. Din păcate, cel mai… uşurel pugilist din delegaţia Zalăului a pierdut în faţa unui adversar din Baia Mare.

“Obiectivul nostru a fost îndeplinit. Am cucerit două medalii, dar liniştit puteam veni acasă şi cu cinci! Oricum, cei doi medaliaţi ar putea deveni campioni naţionali în anul 2020, când ei vor fi tot cadeţi şi şansele sunt mult mai mari. La cadeţi, avem o generaţie de mare perspectivă. Deşi nu au fost medaliaţi, Mario Pop, Sergiu Todoran şi Cristian Terec au arătat că au potenţial şi la următoarele competiţii pot să urce pe podium”, ne-a declarat a Adrian Popuţea.

489 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX