Connect with us

VOLEI

Bogdan Tănase a semnat cu Volei Municipal Zalău


Tehnicianul şi-a pus semnătura pe contract şi a devenit oficial antrenorul vicecampioanei României, dar nu a dorit să ofere mai multe detalii despre numirea sa la Volei Municipal


După terminarea sezonului trecut, Volei Municipal Zalău s-a despărţit de polonezul Andrzej Kowal, iar conducerea a căutat rapid un înlocuitor.

Bogdan Tănase a fost antrenorul cu care oficialii vicecampioanei au purtat discuţii, însă acestea nu s-au concretizat de vreme ce la Zalău au fost unele probleme financiare.

În aceste condiţii, tehnicianul a ezitat să semneze şi chiar să vorbească în presă despre Volei Municipal Zalău.

Până la urmă problemele financiare s-ar fi rezolvat, iar săptămâna trecută, autorităţile locale au aprobat bugetul pentru sezonul 2019 – 2020.

În aceste condiţii, Bogdan Tănase nu a mai stat pe gânduri, iar zilele trecute şi-a pus semnătura pe contractul cu vicecampioana României.

Tot în ultima săptămână, antrenorul a lucrat intens împreună cu conducerea, astfel că Volei Municipal Zalău a reuşit nu mai puţin de opt transferuri, iar lotul este aproape finalizat.

“Antrenorul echipei va fi Bogdan Tănase cu care clubul a semnat contractul zilele trecute. Acum suntem în faza în care se formează echipa pentru sezonul următor şi din informaţiile pe care le am mai sunt două posturi pe care trebuie să găsim jucători sau în care nu am finalizat încă discuţiile cu jucătorii”, ne-a declarat primarul Zalăului, Ionel Ciunt.

Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al antrenorului odată ce acesta a semnat cu Volei Municipal Zalău, însă Bogdan Tănase a refuzat să vorbească cu presa.

“Conform contractului nu am voie să dau declaraţii prin telefon şi doi la mână, cu Sportul Sălăjen vorbesc doar când sunt în calitate oficială, după meciuri. Acest lucru mi s-a transmis de către club. Veţi putea lua informaţii de la ofţierul de presă al clubului”, a spus tehnicianul, căruia dorim să-i amintim, dacă cumva nu ştie, că la Zalău va fi plătit cu un salariu “frumuşel” din bani publici, adică din banii contribuabililor, care cu siguranţă şi-ar dori să afle un punct de vedere al tehnicianului care a semnat cu vicecampioana României.

Antrenorul a dat dovadă de puţină aroganţă şi ne-a sfătuit că dacă totuşi dorim să luăm informaţii să ne adresăm ofiţerului de presă de la Volei Municipal Zalău, funcţie care nu ştim dacă există în organigramă sau cel puţin nu a fost dat publicităţii numele persoanei capabile să ocupe acest post.

Să mai spunem că Bogdan Tănase a fost secundul reputatului Stelian Moculescu la VfB Friedrichshafen cu care a cucerit campionatul în Germania.

Ca şi principal, Tănase a antrenat naţionala Ungariei şi cea de juniori a Austriei, iar în România a fost la Universitatea Cluj şi Steaua. Cu Steaua a ajuns în ultimele două sezoane, în play-off.

Dacă în stagiunea 2017 – 2018 a obţinut medalia de bronz în Divizia A1, în sezonul trecut, cu Bogdan Tănase pe banca tehnică, Steaua a prins în extremis play-off-ul, iar în faza superioară a campionatului nu a reuşit mare lucru, decât o victorie şi s-a clasat pe locul 6.

Mai multe pe acest subiect în ediţia tipărită a ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 17 iulie.

516 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI