Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO. Lucrările de asfaltare de pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe ultima sută de metri! 


Reabilitarea celui de-al doilea tronson dintre benzinăria Mol şi cinema Scala se va finaliza cel târziu săptămâna viitoare. În aceste zile se mai lucrează la ultimele finisări, după care se va trece la marcaje, dar şantierul va continua în municipiul Zalău, deoarece în maxim două săptămâni vor începe lucrări de amploare pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Simion Bărnuţiu


Sub buna administraţie condusă de primarul Ionel Ciunt, oraşul Zalău a început să îşi modernizeze infrastructura, astfel că în ultima perioadă s-au derulat o serie de lucrări importante.

Practic, oraşul de la poalele Meseşului se află într-un plin şantier, dar o lucrare importantă urmează să se finalizeze în câteva zile, astfel că disconfortul cetăţenilor va fi diminuat.

E vorba de asfaltarea tronsonului II a Bulevardului Mihai Viteazul, dintre benzinăria MOL şi cinema Scala, care potrivit primarului Ionel Ciunt  se va termina în totalitate chiar în următoarele zile!

“Aşa cum ne-am propus, partea carosabilă până la Scala se va finaliza în maxim o săptămână, dacă nu chiar mai repede, în 2 – 3 zile. Însă, mai sunt de făcut şi marcajele care se impun pe acest tronson”, ne-a declarat primarul Ionel Ciunt.

 

În toată această perioadă a lucrărilor s-a creat şi o stare de nemulţumire în rândul participanţilor la trafic, deoarece în plină zi s-a lucrat la asfaltare şi oraşul a devenit foarte aglomerat.

Primarul Zalăului a înţeles aceste neplăceri, dar a ţinut să explice situaţia.

“Nu putem să lucrăm nici pe bulevard şi nici pe o stradă din Zalău, fără a crea un deranj. Înţeleg supărarea celor care trebuie să folosească partea carosabilă, şoferii şi pietonii şi îmi cer scuze pentru neplăceri. În prima etapă când s-a turnat primul strat s-a lucrat şi noaptea, tocmai pentru a nu crea deranj sub aspectul circulaţiei, dar acum la stratul de finisare trebuie lucrat ziua, pentru că sunt lucrări mai de fineţe şi nu ai cum să le faci noaptea. Oricum măsurile noastre pe care le convenim cu antreprenorii pe orice tip de lucrare din municipiu, au în primul rând în vedere diminuarea atât cât se poate a gradului de disconfort pentru cetăţeni. Nu reuşim în totalitate pentru că încă nu s-a inventat ceva ca să poţi lucra pe o stradă şi în acelaşi timp să circule şi maşinile, doar dacă restricţionezi circulaţia”, a mai spus Ionel Ciunt.

Începe reabilitarea şi modernizarea străzii Simion Bărnuţiu

Şantierul din Zalău continuă, deoarece în această perioadă se mai lucrează pe Strada 22 Decembrie (strada Crasnei), urmând ca în maxim două săptămâni să înceapă reabilitarea şi modernizarea şi la strada Simion Bărnuţiu.

“Vom începe pe un alt contract, de data aceasta pe fonduri europene, e vorba de strada Simion Bărnuţiu, iar în maxim două săptămâni vom da ordinul de începere a lucrărilor. Am semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, un contract de peste 59 milioane lei. Tot în această perioadă lucrăm la cinematograful Scala, lucrăm pe strada 22 Decembrie şi avem în evoluare şi am trimis ultimele notificări pentru Gheorghe Doja. Toate sunt lucrări care crează un disconfort pentru comunitate, dar ne străduim să le facem în aşa fel încât să producem cât mai puţin disconfort”, a mai precizat primarul.

Legat de strada 22 Decembrie 1989, să spunem că din 15 iulie, timp de 14 zile, traficul va fi restricţionat.

Aceasta, având în vedere că vor începe lucrările de execuţie la podul aflat la km. 1+977, situat între Str. Pădurii şi Str. Ioan Ghica.

“Este un pod care trebuie făcut şi noi vrem ca în 15 septembrie partea carosabilă să fie finalizată, ca atunci când începe şcoala să nu mai existe probleme sub aspectul circulaţiei. Vor mai rămâne lucrări pe trotuare, dar care nu impun restricţionarea circulaţiei”, a precizat primarul Ionel Ciunt.

Mai multe pe acest subiect, în suplimentul Ştiri din Sălaj din ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 10 iulie.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj