Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO şi VIDEO. Fiii satului Poniţa s-au reîntâlnit pentru un eveniment special


Totul s-a petrecut cu ocazia unui eveniment deosebit ce a avut loc în sătucul din comuna Horoatu Crasnei. Acesta a cuprins vizita Preasfințitul Părinte Petroniu care s-a aflat în mijlocul Parohiei Poniţa pentru a binecuvânta lucrările de modernizare a lăcaşului de cult


Satul Hurez-Poniţa îşi are existenţa în trecutul îndepărtat şi se află situat nu departe de turnurile de apărare din Nord-Vestul Transilvaniei ale Daciei Porolissensis. El a făcut parte din zona dacilor liberi şi după cum reiese din unele documente din “zona libra” lăsată pe baza unor înţelegeri dintre romani şi dacii liberi ca o “zonă a păcii”.

Într-adevăr este o zonă frumoasă şi liniştită, iar la finalul săptămânii trecute, în Poniţa a avut loc un eveniment deosebit, iar fiii satului şi-au dat întâlnire. Satul Poniţa (comuna Horoatu Crasnei) a fost atestat documentar în anul 1481, sub numele de Boronamezo, iar de-a lungul timpului şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi în cele din urmă a ajuns la varianta finală.

Totuşi, după reforma administrativă din anul 1968, satele Hurez şi Poniţa au fost comasate sub numele de Hurez. Cu toate acestea, localnicii din Poniţa poartă cu mândrie denumirea de poniţari şi chiar dacă în actele oficiale este folosită denumirea de Hurez, în actele parohiale regăsim denumirea de Poniţa, deoarece parohia a rămas sub denumirea veche a satului.

Până în anul 1901, în sat exista o biserică de lemn la care se slujea, după care s-a construit o nouă biserică în care se săvârşesc sfintele slujbe şi astăzi.  Însă, anii au trecut peste biserica din sat şi aceasta a necesitat lucrări de întreţinere şi modernizare, astfel că sătenii au pus mână de la mână şi iconostasul a fost refăcut complet.

De altfel, picturile au fost înnoite, iar la Sfânta Biserică au mai avut loc câteva lucrări de modernizare. Când totul a fost gata, duminică, 7 iulie, în satul Poniţia a ajuns Preasfinţitul Părinte Petroniu, care s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Poniţa, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcaşul de cult. Preasfiinţia Sa a fost întâmpinat tocmai de primarul comunei, Florian Sur.

După slujba de resfinţire, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, între care şi Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Şimleului Silvaniei. La finalul slujbei, Părintele paroh Dan Mureşan a mulţumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezenţă şi i-a dăruit o icoană. După cum spuneam şi mai sus, cu ocazia acestui eveniment special, s-au reîntâlnit şi fiii satului, care la o masă comună au discutat şi au depănat amintiri.

“Duminică a fost la Poniţa un eveniment special, iar Presfinţitul Părinte Petroniu a resfiinţit Parohia Poniţa, deoarece la Biserica din sat au fost efectuate mai multe lucrări de modernizare. Cu această ocazie s-au întâlnit şi fiii satului, care au organizat o masă comună. Cele 50 de familii din Poniţa au contribuit la refacerea iconostasului din Biserică”, ne-a mărturisit Florian Sur, primarul comunei Horoatu Crasnei.

Sursa foto şi video: Episcopia Sălajului

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj