Connect with us

CUPA ROMANIEI

Boldor Florex Hida, prestaţie onorabilă la turneul final al Cupei României


La prima participare la un turneu final, gruparea condusă de Andrei Boldor a reuşit trei victorii în cele patru jocuri. Sălăjenii au trecut de grupe, dar şi de prima fază eliminatorie, însă s-au oprit în 16-zecimi, unde au fost eliminaţi de o echipă din Bistriţa


La turneele de minifotbal din această vară, Sălajul a trimis şase echipe şi a avut reprezentante la toate competiţiile ce s-au desfăşurat până acum.

La Campionatul Regional de la Floreşti au fost prezente Autovip Garden, Dia Guard Divino şi Autoland Hosu, iar la Campionatul Naţional al Firmelor şi Instituţiilor au participat Tenaris şi Michelin. Reprezentanta Sălajului la Cupa României de la Bacău a fost Boldor Florex Hida, care s-a aflat la prima participare la o astfel de competiţie.

Hida a învins echipe din Bacău, Bucureşti şi Cluj!

Finalista Cupei din Sălaj s-a deplasat cu încredere şi chiar dacă a fost repartizată într-o grupă grea a reuşit să se claseze pe primul loc. Sălăjenii au debutat cu o victorie în faţa celor de la Copanex Bacău, scor 3 – 2, după care în al doilea joc  au trecut la limită şi de Metropolis Bucureşti.

Boldor Florex şi-a continuat prestaţia bună şi în prima fază eliminatorie, când a dat peste Softvision Cluj-Napoca. Disputa dintre cele două combatante a fost echilibrată în multe momente, iar la finalul timpului regulamentar, scorul a fost 2 – 2.

S-a trecut la executarea loviturilor de departajare, unde portarul Marius Groza a fost decisiv pentru echipa sa şi a apărat o lovitură de la 7 m. Boldor Florex s-a impus cu 3 – 2 şi s-a calificat în 16-zecimile de finală, având deja satisfacţia că a învins echipe din Bacău, Bucureşti şi Cluj.

Boldor Florex, probleme de lot după meciurile din grupă

Finlista Cupei din Sălaj a fost prinsă pe picior greşit înaintea turneului final de la Bacău, având în vedere că unii jucători din lot erau accidetanţi. Şi cum nu era de ajuns, în tabăra sălăjenilor s-au consemnat accidentări şi pe parcursul competiţiei, mai ales după meciurile din grupă.

În plus, după partidele de vineri, Cristian Unguruşan nu şi-a mai putut ajuta echipa fiind nevoit să se întoarcă spre casă, având în vedere că sâmbătă a participat la o nuntă. Cu astfel de probleme de lot, Boldor Florex Hida  nu a avut nicio şansă cu FC Muncelului Bistriţa şi a pierdut partida din 16-zecimi cu 8 – 1.

“Din cauza problemelor de lot s-a ajuns la această diferenţă mare de scor în meciul cu Bistriţa. Şi-a spus cuvântul accidentările şi oboseala, dar chiar dacă am pierdut cu 8 – 1 diferenţa de scor nu a reflectat realitatea din teren. Am avut şi noi ocazii, iar Florin Săstraş a avut două ocazii unu la unu cu portarul la 0 – 0 şi a mai avut două bări. În schimb, adversarii au marcat trei goluri în trei minute şi jocul s-a cam terminat”, ne-a declarat Andrei Boldor, conducătorul echipei din Hida.

Boldor Florex Hida a părăsit cu fruntea sus competiţia de la Bacău, dar conducătorul Andrei Boldor este de părere că echipa sa putea obţine mai mult de la acest turneu dacă avea tot lotul valid.

“Consider că echipa a avut o prestaţie bună. Sincer nu m-am aşteptat la mai mult, pentru că la acest turneu au fost echipe foarte bune. Băieţii au făcut eforturi mari, dar după grupe am avut probleme de lot. Unii jucători au jucat cu entorse, iar alţii nici nu au mai putut din cauza accidentării, cum a fost cazul lui Cheţa.  A fost o experienţă utilă acest turneu final, dar din păcate mulţi jucători s-au accidentat înainte de competiţie, cât şi pe parcurul turneului de la Bacău.  Dacă aveam lotul valid cu siguranţă aveam un parcurs şi mai bun”, a mai spus conducătorul.

Turneul final al Cupei României de la Bacău a fost câştigat de FC Boromir Rm. Vâlcea, care în finală a trecut cu 2 – 0 de Colosseum Iaşi.

La această competiţie, Sălajul a mai fost reprezentat de arbitri Nicolae Chiş-Ciure, Marcel Petrean şi Alexandru Turian, dar şi de preşedintele FMR – Ioan Onicaş.


Rezultatele înregistrate de Boldor Florex Hida la turneul Cupei României:

Grupa 23:

Boldor Florex Hida – Copanex Bacău 3 – 2

Boldor Florex Hida – Metropolis Bucureşti 2 – 1

(Hida s-a clasat pe primul loc în grupă)

Prima fază eliminatori (32-imi):

Boldor Florex Hida – SoftVision Cluj 2 – 2, 3-2 d.l.d.

16-zecimi:

Boldor Florex Hida – FC Muncelului Bistriţa 1 – 8


 

456 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPA ROMANIEI