Connect with us

HANDBAL

Încă un transfer la HC Zalău


Gheorghe Tadici a “ţintită” o nouă handbalistă de perspectivă: Andrea Tecar, o puştoaică de la Minaur Baia Mare


În această vară, de la HC Zalău au plecat cinci jucătoare, e vorba de Paula Teodorescu, Roxana Szollosi,  Andrada Mihalcea, Raluca Irimia şi Valentina Panici.

În schimbul acestora, managerul Gheorghe Tadici adusere tot cinci jucătoare, e vorba de jucătoare tinere, cu calităţi, de perspectivă şi care vor să se afirme la poalele Meseşului.

Excepţie face Irina Ivan, care a mai jucat în prima ligă la HCM Roman, “U” Cluj şi Gloria Bistriţa, iar ultima dată în Franţa, la Le Havre. Astfel, pe această listă a noutăţilor le putem înscrie pe portarul Sara Abed-Kader, Gabriela Vrabie, Amalia Coman şi Larisa Şerban.

“Avem 14 jucătoare de câmp şi trei portari, dar este posibil să mai apară noutăţi. Dacă vom mai transfera o jucătoare atunci şi noi vom renunţa la cineva. Vom rămâne cu un lot de maxim 17 jucătoare. În comparaţie cu Gloria Bistriţa, SCM Rm. Vâlcea, CSM Bucureşti, Gloria Buzău, Dunărea Brăila, Corona Braşov, SCM Craiova, Măgura Cisnădie sau Minaur Baia Mare nu putem spune că am făcut trasferuri foarte spectaculoase. Dar, în comparaţie cu alte echipe pot spune că sunt mulţumit de ce am adus. Aceste jucătoare trebuie, însă, să muncească, să fie serioase, pentru a putea creşte în valoare”, ne spunea  Gheorghe Tadici la începutul săptămânii.

Marţi, după doar o zi,  Zalăul a realizat încă o achiziţie, o achiziţie care merge pe aceeaşi linie: jucătoare tinere, ce vor să se afirme sub bagheta lui Tadici.

Noua handbalistă a Zalăului este Andrea Tecar (n. 21 martie 1998), o handbalistă polivalentă, ce poate evolua pe postul de inter dreapta, dar şi pe postul de centru.

Tecar este originară din Baia Mare şi a început handbalul la CS Extrem, continuând la CSS 2 Baia Mare. După terminarea junioratului, ea a fost legitimată de Minaur Baia Mare, cu care a promovat în Liga Florilor. În ultimul sezon, jucătoarea în vârstă de 21 de ani a marcat 22 de goluri pentru formaţia din capitala Maramureşului.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL