Connect with us

Ştiri din Sălaj

La Guruslău se construieşte o grădiniţă nouă


Printr-un proiect depus pe PNDL II, Primăria Hereclean a obţinut o finanţare pentru construcţia unei grădiniţe în satul Guruslău. Lucrările ar putea începe din acest an, după ce se va semna contractul de proiectare şi execuţie cu firma care a câştigat licitaţia


Dezvoltarea sistemului educaţional rămâne o prioritate în comuna Hereclean, acolo unde autorităţile locale doreşte şcoli cât mai moderne, dar şi grădiniţe, astfel încât elevii şi preşcolarii să beneficieze de cele mai bune condiţii.

Şi în această perioadă, Primăria Hereclean derulează câteva proiecte importante care prevăd îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul educaţional, iar la Dioşod se reabilitează şi modernizează şcoala.

Lucrările se află în toi şi urmează să se finalizeze în acest an. Autorităţile sunt mai optimiste şi speră ca elevii să poată păşi într-o şcoală modernă, încă din septembrie, când începe noul an şcolar.

Încă de la începutului anului trecut, autorităţile locale au făcut demersurile pentru a obţine finanţare şi pentru construcţia unei grădiniţe noi în satul Guruslău, având în vedere că grădiniţa veche se prezintă în condiţii precare.

Contractul de finanţare s-a semnat în ianuarie 2018 prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi constituie alocarea unei finanţări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Pentru realizarea obiectivului de investiţii “Realizare grădiniţă cu patru săli de grupă în localitatea Guruslău, comuna Hereclean, judeţul Sălaj”, suma este de aproape 850 de mii de lei, mai exact 849.767,81 lei.

Contractul de finanţare are valabilitate până la finalizarea obiectivului de investiţii, însă fără a depăşi 4 ani. La mai bine de un an de la semnarea contractului a fost desemnată şi firma câştigătoare pentru realizarea acestui obiectiv. Astfel, lucrările ar putea începe în cel mai scurt timp, mai ales că lucrarea a fost scoasă la licitaţie cu proiectare şi execuţie.

“Vom avea o grădiniţă modernă în satul Guruslău, care va fi dotată corespunzător. Noi sperăm ca lucrările să înceapă în cât mai scurt timp”, a spus primarul Dobrai Francisc.

Amănunte pe acest subiet puteţi vedea şi în suplimentul Ştiri din Sălaj, care a apărut miercuri, 26 iunie, împreună cu Sportul Sălăjean.

692 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Radovan

    3 July 2019 at 19:08

    Sper ca in limba Romana, nu !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj