Connect with us

Sporturi

Jiboul se va putea mândri cu o sală de sport ultramodernă


Autorităţile locale de la Jibou au semnat protocolul de predare/primire a amplasamentului pe care se va construi o superbă bază sportivă. Investiţia se va ridica la peste un milion de euro, bani guvernamentali, şi se va derula prin Compania Naţională de Investiţii. “Eu cred că până anul viitor investiţia se va finaliza”, a precizat primarul Dan Ghiurco


Încă de când a urcat în fotoliul de primar al oraşului Jibou, Dan Ghiurco şi-a anunţat dorinţa de a susţine fenomenul sportiv, atât în ce priveşte activitatea în sine, cât şi în ce priveşte partea bazelor materială.

Astfel, administraţia locală a pus accent pe echipa de fotbal, dar şi pe Centrul de copii şi juniori de la Rapid Jibou.

Totodată, Stadionul “Rapid” a fost cosmetizat, astfel că arena sportivă de la Jibou a devenit una dintre cele mai cochete din judeţ.

Intenţiile bune ale autorităţilor locale au continuat, astfel că Primăria şi Consiliul Local au făcut demersuri pentru construirea unei săli de sport de care jibouanii nu prea se puteau bucura până acum.

Astfel, încă de anul trecut, a fost depusă  la Compania Naţională de Investiţii (CNI) documentaţia pentru o sală de sport, obiectiv ce se va construi undeva în zona stadionului, pe o suprafaţă de aproximativ 35.000 mp.

S-au obţinut deja toate avizele, astfel că administraţia locală aştepta “undă verde” de la CNI. Cu ocazia vizitei de la Jibou din această primăvară, viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu şi directoarea CNI – Irina Pătrăşcoiu, au dat asigurări că investiţia va primi finanţare din bani guvernamentali.

“Ni s-a spus că Jiboul se află pe lista de sinteză, care a fost trimisă de CNI către Ministerul Dezvoltării”, preciza atunci primarul oraşului Jibou.

Recent, Primăria Jibou a mai făcut un pas, unul mai mare spre îndeplinirea acestui vis al jibouanilor.

Este vorba de semnarea, împreună cu reprezentanţii CNI, a unui protocol de predare/primire a amplasamentului pe care se va construi sala.

“Urmează ca în scurt timp să semnăm şi contractul de finanţare. Va urma faza de licitaţie pentru ca apoi să ne concentrăm spre lucrări. Încă nu ştim când vom demara lucrările, dar cred că până în toamnă vom începe treaba. E un proiect pe care îl aşteaptă foarte mulţi jibouani”, a subliniat primarul Dan Ghiurco.

Să mai spunem că durata de execuţie este de 9 luni, astfel că proiectul s-ar putea finaliza cu succes până în anul 2020!

E vorba de o sală de sport de tip monovolum, structurată astfel încât parterul să fie dedicat sportivilor şi activităţilor sportive, iar etajul să fie dedicat tribunei pentru spectatori, o tribună cu o capacitate de 180 de locuri.

Sala va fi una multifuncţională, astfel că acolo se vor putea organiza întreceri de handbal, baschet, volei, minifotbal sau  tenis.

În judeţ, există deja o sală de sport ultramodernă de acelaşi tip, este vorba de sala de la Surduc, care a fost inaugurată cu fast la începutul lunii aprilie.

Amănunte pe acest subiet puteţi vedea şi în suplimentul Ştiri din Sălaj, care a apărut miercuri, 26 iunie, împreună cu Sportul Sălăjean.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Sporturi