Connect with us

CUPELE EUROPENE

Volei Municipal Zalău şi-a aflat adversarul din Cupa Challenge


Deşi are viitorul incert, Volei Municipal Zalău s-a înscris în cupele europene şi va evolua  din nou pentru Cupa Challenge. În a treia competiţie europeană, vicecampioana României va intra în 16-zecimi unde va întâlni o echipă din Danemarca – Gentofte Volley


Dacă anul trecut, Volei Municipal Zalău avea finalizat lotul încă de prin luna mai, acum, situaţia de la vicecampioana României este delicată, din cauza problemelor financiare şi a restanţelor care sunt la jucători. Din acest motiv, unii dintre jucători au plecat la alte echipe, iar alţii refuză să semneze prelungirea contractului până când situaţia nu se va rezolva. Deocamdată, totul pare în “ceaţă” la formaţia condusă de familia Coţa, dar până una alta, Volei Municipal Zalău a decis să se înscrie în cupele europene.

Pentru al treilea an la rând, gruparea de sub Meseş va evolua în Cupa Challenge, urmând ca de data aceasta să evolueze în 16-zecimi.

Miercuri, la sediul CEV a avut loc tragerea la sorţi, iar Volei Municipal Zalău a dat peste o echipă din Danemarca, urmând să întâlnească Gentofte Volley.

Partida tur are loc în Danemarca, în perioada 10 – 12 decembrie, urmând ca returul să se joace la Zalău, în perioada 17 – 19 decembrie.

Rămâne însă de văzut dacă problemele financiare de la echipă se vor rezolva, iar Volei Municipal Zalău va putea să îşi formeze un lot cu care să abordeze noul sezon.

Volei Municipal Zalău a ajuns până în optimi la ultima participare în Cupa Challenge, fiind eliminată de Benfica Lisabona. Până în optimi, gruparea de sub Meseş a trecut de Buducnost Podgorica şi Steaua Bucureşti.

În Cupa Challenge va juca şi SCMU Craiova, care va intra în prima fază, urmând să întâlnească gruparea austriacă Union Volleyball Waldviertel. Manșa tur va avea loc în deplasare, pe 12 noiemrbie, iar returul la Craiova, pe 28 noiembrie.

În Liga Campionilor la masculin, România va fi reprezentată de campioana Arcada Galaţi, care va intra în cursă din turul 2 preliminar și va juca împotriva campioanei din Serbia, Vojvodina Novi Sad. Prima manșă va avea loc în România, în 5-7 noiembrie, iar returul o săptămână mai târziu.

246 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE