Connect with us

Feminin

Szoke-Nagy Krisztina s-a întors “acasă”


“Portăriţa” din Cehu Silvaniei şi-a încheiat contractul cu Diósgyőri VTK şi în zilele trecute a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Independenţa Baia Mare, formaţie la care a debutat în fotbalul mare


Fotbalul feminin este într-o continuă creştere la nivel naţional, dar şi mondial. Şi judeţul Sălaj propune câteva nume interesante în acest domeniu, cum ar fi Anamaria Sălăgean, o tânără speranţă care a ajuns în curtea multiplei campioane a României, “U” Olimpia Cluj, dar şi Szoke-Nagy Krisztina, cea care a devenit o certitudine.

“Portăriţa” din Cehu Silvaniei are în palmares un titlu naţional cucerit cu echipa clujeană, după care şi-a încercat norocul în străinătate.

După ce a trecut pe la FC Eto Gyor, Szoke-Nagy Kicsii a semnat cu Diósgyőri VTK, grupare alături de care a ajuns de două ori în finala Cupei Ungariei şi s-a clasat pe locul 3 în campionat, cucerind medaliile de bronz atât în sezonul 2017 – 2018, cât şi în actualul sezon, 2018 – 2019.

Sigur, regretul sălăjencei ar fi că nu a reuşit să câştige un trofeu în Ungaria, iar după trei sezoane petrecute în ţara vecină, Kicsii a decis că este timpul să se întoarcă “acasă”. Nu la Cehu Silvaniei, deoarece micuţul orăşel din Sălaj nu are o echipă de fotbal feminin, ci la Independenţa Baia Mare, echipă de la care a plecat în fotbalul mare.

În zilele trecute, “portăriţa” a şi semnat un contract valabil pentru următorul an şi jumătate şi îşi propune alături de “Domniţele Râului” o clasare cât mai sus în clasament.

“Mă bucur foarte mult că pot să mă întorc la echipa din Baia Mare. Aici e locul de unde a început totul şi chiar pot să spun că mă simt ca acasă. Mi-aş dori foarte mult să terminăm cât mai sus în campionat şi să avem rezultate bune”, ne-a declarat Szoke-Nagy Krisztina.

La echipa din Baia Mare se fac eforturi mari pentru ca Independeţa să nu mai aibă emoţii pentru evitarea retrogradării şi în acest sens, pe lângă Kicsii, conducerea echipei mai pregăteşte câteva transferuri importante. În ceea ce o priveşte pe sălăjeanca noastră, să spunem că aceasta a decis să revină la Baia Mare tocmai din acest motiv.

Conducerea face eforturi şi “portăriţa” din Cehu Silvaniei îşi doreşte să ajute pe cât posibil gruparea maramureşeană. Totodată, revenirea în ţară, îi permite lui Kicsii să-şi continue şi studiile.

“Am văzut că se depun eforturi mari la echipă şi am ales să revin la Baia Mare. Sunt mai aproape de casă şi aşa pot să îmi continui şi studiile”, ne-a mai spus Kicsii.

1082 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin