Connect with us

HANDBAL

HC Zalău transferă o jucătoare cu experienţă, care a jucat şi în Franţa!


După internaţionalele de tineret, Gabriela Vrabie şi Amalia Coman, antrenorul Gheorghe Tadici a transferat la Zalău o jucătoare mult mai experimentată. Este vorba de interul stânga Irina Ivan, care a jucat 5 ani la Universitatea Cluj, iar alţi doi la CSM Bistriţa. Handbalista de 27 de ani a evoluat în ultimul sezon, în Franţa, la Le Havre


Chiar dacă s-a despărţit de cele mai importante jucătoare la final de sezon, Gheorghe Tadici a reuşit în mare parte să acopere posturile deficitare şi doar în ultima săptămână a perfectat trei transferuri.

Antrenorul Zalăului a mers din nou pe aceeaşi practică de a transfera jucătoare tinere, din România, cu posibiliăţi de progres şi le-a adus la Zalău pe internaţionalele de tineret, Gabriela Vrabie (LPS Brăila) şi Amalia Coman (CSM Bucureşti).

Gheorghe Tadici vrea însă şi un plus la echipă, iar în aceste condţii a apelat şi la o jucătoare cu experienţă. Astfel, al treilea transfer la HC Zalău este interul stânga – Irina Ivan – care a jucat în Liga Naţională nu mai puţin de 5 ani la “U” Cluj, cu care a fost şi vicecampioană naţională în 2012, iar în 2013 a obţinut medalia de bronz.

Handbalista de 27 de ani a îmbrăcat tricoul formaţiei clujene în perioada 2011 – 2016, iar în perioada 2016 – 2018 a fost la CSM Bistriţa, cu care a obţinut medalia de bronz în Cupa României.

În ultimul sezon, jucătoarea originară din Suceava a jucat în Franţa, la Le Havre formaţie cu care s-a clasat pe locul 4 în liga secundă, iar în această vară s-a decis să revină în România, urmând să evolueze în următorii doi ani la HC Zalău.

Să mai spunem că Irina Ivan a fost internaţională de tineret în perioada 2010 – 2012, iar prima echipă de seniori pentru care a jucat a fost HCM Roman, în Liga Naţională.

 

Sursa foto: Silviu Cristea

 

Mai multe amănunte, în ediţia tipărită a ziarului de miercuri

1053 Vizualizari
Loading...
2 Comments

2 Comments

  1. Dan

    15 June 2019 at 13:17

    APARATOARE BUNA PT TADICI , PE GUSTUL LUI…. DAR PORTAR ? DAR CENTRU ,IN LOCUL LUI PANICI? DAR ……

  2. DAN PETRAR

    17 June 2019 at 8:25

    jucatoare buna pentru Zalau !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL