Connect with us

FOTBAL

Flore Pop: “Aşteptăm cât mai multă lume la meciul de baraj pentru a susţine Unirea Mirşid”


Directorul sportiv al campioanei este optimist înaintea jocului tur şi speră într-un rezultat bun, dar face un apel la iubitorii fotbalului sălăjean pe care îi aşteaptă într-un număr mare la Baia Mare


Pentru a doua oară consecutiv şi pentru a treia oară în istoria clubului, Unirea Mirşid a câştigat campionatul în Sălaj şi a obţinut dreptul de a merge la barajul pentru promovarea în Liga a III-a.

Dacă în anii trecuţi, Unirea a făcut doar figuraţie la partidele de baraj, de data aceasta, campioana Sălajului abordează cu şanse dubla cu Viitorul Ulmeni şi speră la un rezultat bun chiar şi la meciul tur.

Această partidă are loc sâmbătă, de la ora 18.00, la Baia Mare, iar înaintea acestui joc, directorul sportiv de la Unirea Mirşid face un apel la toţi iubitorii fotbalului sălăjean, pe care îi aşteaptă într-un număr cât mai mare la jocul de la Baia Mare.

 “Sperăm din suflet să facem un joc bun și să scoatem un rezultat pozitiv. Este foarte important să dăm gol în deplasare. Suntem optimiști, jucăm cu o echipă bună dar și noi avem o echipă bună, frumoasa cu care credem că putem promova, ceea ce ar fi ceva frumos pentru județ. Așteptăm cât mai multă lume la jocul de baraj pentru a ne susține și a fi lângă noi”, ne-a declarat Flore Pop.

1216 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL