Connect with us

HANDBAL

Zălăuanca Alina Czeczi-Vătu rămâne la Brăila


Golghetera Ligii Naţionale a ales să continue la formaţie de la Dunăre şi şi-a prelungit contractul până în 2021. “Brăila a devenit casa mea şi sunt mândră că port tricoul Dunării”, a spus jucătoarea


Pentru zălăuanca Alina Czeczi-Vătu, sezonul 2018 – 2019 a fost unul foarte bun deşi echipa sa – HC Dunărea Brăila – s-a clasat doar pe locul 9. Handbalista de 29 de ani a devenit cea mai bună marcatoare din Liga Naţională, cu 180 de goluri, iar prestaţiile sale foarte bune i-au adus şi convocarea în premieră la Naţională! Astfel, zălăuanca a debutat pentru România la Trofeul “Carpaţi”, care a avut loc săptămânile trecute, tocmai la Brăila.

Alina Vătu joacă la Dunărea de mai bine de 5 ani şi a ales pentru continuitate, iar cele două părţi au ajuns la o înţelegere pentru prelungirea contractului. Drept urmare, zălăuanca şi-a pus semnătura pe un nou contract, pentru următorii doi ani şi s-a declarat încântată de alegerea făcută.

“Brăila a devenit casa mea şi sunt mândră că port tricoul Dunării. Mă bucur că cei din conducere şi domnul antrenor mi-au acordat toată încrederea şi răsplata mea îmi doresc să se vadă meci de meci. Noul sezon se anunţă a fi unul foarte puternic având în vedere că toate echipele s-au întărit însă cu siguranţă şi noi vom munci mult şi vom avea rezultate. Am inceredere în mine, în colegele mele şi în domnul antrenor şi îmi doresc un sezon bun. Aşteptăm publicul brăilean la sală, avem nevoie de el şi de încurajările fiecărui om din sală”, a declarat handbalista originară din Zalău.

În tricoul echipei brăilene, Alina Vătu a obţinut un titlu de vicecampioană în sezonul 2016 – 2017, dar şi o medalie de bronz în sezonul 2013 – 2014. Handbalista a ajuns prima dată la Brăila în vara anului 2013 şi este una dintre jucătoarele cu cea mai mare longevitate în tricoul echipei brăilene.  În această perioadă de 6 ani, Alina Vătu a mai jucat doar pentru Măgura Cisnădie, o jumătate de sezon.

Să mai spunem că în această vară şi-a mai prelungit contractul pe 2 ani cu Dunărea Brăila şi antrenorul Aurelian Roşca, iar din sezonul următor, formaţia de la Dunăre are intenţii clare de a se bate la locurile de cupă europeană.

279 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL