Connect with us

ARTE MARTIALE

Iulia Cliţan şi Călin Marincaş, locul I la toate probele

Karate tradiţional: Campionatul Naţional – Zona Ardeal  

 

Iulia Cliţan şi Călin Marincaş au fost singuri sălăjeni care au ocupat primul loc, la toate probele CS Terra Kid a început competiţiile din acest an cu dreptul. Recent ei s-au regăsit la Cluj-Napoca, acolo unde s-a desfăşurat faza zonală. La start au fost peste 70 de sportivi de la cluburile: Washinoma Arad, Voinţa Cluj – Napoca, Budo Kurai Samurai Hunedoara, UAMT Agora Oradea, Terra Kid Zalău, Gloria Dej, Porolissum Zalău, Ryu Do Deva, Todome Oradea, Fudoshin Oradea, Grănicerul Năsăud şi clubul organizator a competiţiei, CS Palatul Copiilor Cluj-Napoca.  CS Terra Kid s-a deplasat la Cluj-Napoca cu şapte sportivi, însă doar şase au concurat, deoarece Adel Crecan a făcut deplasarea pentru a da examenul de centură maro, care îi dă dreptul de a participa la competiţii. Antrenorul Călin Marincaş ne-a mărturisit că toţi s-au comportat foarte bine şi au reuşit să se califice la campionatul interzonal care se va desfăşura la începutul lunii aprilie, la Brăila. “Sunt mulţumit de rezultatele obţinute de sportivii mei şi mă bucur că toţi ne-am calificat. Chiar dacă concurenţa a fost mare, noi totuşi am obţinut rezultate bune şi, mai mult, am fost pe locul trei la numărul de puncte acumulate. Trei dintre sportivii mei au dat şi examene pentru centuri: Pal Brigitta şi Adel Crecan pentru centura maro, iar Dan Poptelecan pentru centura neagră”, ne-a mărturisit Călin Marincaş.                          

 

 Rezultatele obţinute de CS Terra Kid:  

 

Dan Poptelecan: Locul II: kata indivudual, enbu mixt

 

Pal Brigitta: Locul II: kata, enbu mixt

 

Marc Crecan: Locul I: kumite, fuku-go                          

 

Locul II: kata

 

Iulia Cliţan: Locul I: kata, kumite şi fuku-go

 

Laszlo Kengyel: Locul III: fuku-go

 

Călin Marincaş: Locul I: kata, kumite şi fuku-go

 

 

133 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE