Connect with us

Ştiri din Sălaj

Parcă nu se mai termină. COD GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină


Meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis un cod galben în aproape toată ţara, valabil până diseară la ora 22.00


În judeţul Sălaj plouă aproape în fiecare zi de mai bine de o lună, timp în care sălăjenii s-au confruntat şi cu un adevărat dezastru care a provocat pagume însemnate la autoturisme, dar şi la casele oamenilor, acestea fiind inundate sau acoperişurile au fost “ciuruite” de grindină”.

Din păcate, conform meteorologilor, nu vom scăpa de vremea urâtă nici în următoarea perioadă, iar conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aproape toată ţara este din nou sub ameninţare de cod galben, printre care şi judeţul Sălaj.

Această avertizare este valabilă de vineri, 7 iunie, de la ora 10.00 şi până la ora 22.00.

Fenomenele vizate sunt manifestări de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate. În intervalul menţionat vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 45…50 l/mp.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj