Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici caută jucătoare la turneul de baraj


Antrenorul Zalăului va participa în aceste zile la turneul de la Cisnădie pentru a urmări unele jucătoare pe care ar putea să le transfere la Zalău. “În primul rând ne interesează un pivot, dar şi un portar”, a spus tehnicianul


Sezonul 2018 – 2019 din Liga Naţională s-a terminat de aproape trei săptămâni, iar de săptămâna trecută, jucătoarele de la HC Zalău au primit liber. Handbalistele se vor putea bucura de vacanţă până la începutul lunii iulie, însă până la reunirea lotului, conducerea clubului are de muncit.

În primul rând, în această perioadă s-a lucrat la proiectul de finanţare care se va depune la Consiliul Judeţean pentru ca HC Zalău să primească susţinere financiară pentru sezonul următor.

Tot în această perioadă, antrenorul Gheorghe Tadici este preocupat să facă şi transferuri pentru a întări lotul, care în momentul de faţă este descoperit după ce o serie de jucătoare cu experienţă s-au despărţit de gruparea de sub Meseş.

Deocamdată, HC Zalău nu a bifat niciun transfer, dar antrenorul Zalăului are discuţii cu mai multe jucătoare. Însă, tehnicianul Zalăului nu se grăbeşte în a aduce orice fel de jucătoare şi tocmai de accea preferă să mai aştepte. Gheorghe Tadici va fi prezent în aceste zile la turneul de baraj de la Cisnădie, acolo unde CSM Slatina, “U” Cluj, CSM Tg. Mureş şi Dacia Mioveni vor juca pe parcursul a  trei zile pentru două locuri ce asigură biletele în Liga Naţională. La acest turneu antrenorul Zalăului vrea să urmărească unele jucătoare pe care le are în vizor pentru a le transfera sub Meseş.

“Deocamdată nu am făcut paşi mari în ceea ce priveşte transferurile şi mai stăm să se termine şi meciurile de baraj. Avem discuţii şi tatonări, dar deocamdată nu este nimic concret. Chiar voi pleca la Cisnădie, la meciurile de baraj pentru a urmări unele jucătoare. În primul rând ne interesează un pivot, fiindcă a plecat Raluca Irimia, dar şi un portar. Jucătoare străine sunt destule pe piaţă, dar pentru noi nu sunt o prioritate.  Mai sunt multe jucătoare libere care şi-au terminat contractele, dar ele au impresia că dacă vin la alte echipe trebuie să aibă contracte mai mari”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

În această vară, HC Zalău s-a despărţit de cinci jucătoare. Este vorba de Paula Teodorescu, Raluca Irimia, Valentina Panici, Roxana Szollosi şi Andrada Mihalcea. Deocamdată, Cristiana Nica este în “stand-by” şi urmează să dea un răspuns în perioada următoare dacă mai continuă cu HC Zalău.


Programul jocurilor de baraj:

Azi, 5 iunie:

Ora 17.30: CSM Slatina – CSM Tg. Mureş

Ora 19.30: “U” Cluj – Dacia Mioveni

Joi, 6 iunie:

Ora 17.30: CSM Slatina – Dacia Mioveni

Ora 19.30: “U” Cluj – CSM Tg. Mureş

Vineri, 7 iunie:

Ora 17.30: Dacia Mioveni – CSM Tg. Mureş

Ora 19.30: CSM Slatina – “U” Cluj


 

900 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Ana

    6 June 2019 at 10:35

    Nu ar fi mai bine sa-l trimita pe Maghiu de la PNL sa caute jucatoare …transparente ? Ca tot vrea sa stie el tot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL