Connect with us

Ştiri din Sălaj

Noi măsuri pentru controlul Pestei Porcine Africane din Meseşenii de Jos


Un plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la porc domestic, în localitatea Meseşenii de Jos, a fost adoptat în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, întrunit luni, 3 iunie, sub coordonarea prefectului Florin Florian


Planul stabileşte că începând cu data 3 iunie s-a impus o zonă de protecție în jurul focarului din Meseşenii de Jos, cu o rază de trei km, incluzând localitatea Meseşenii de Jos şi o zonă de supraveghere.

Raza de supraveghere este de 10 km, incluzând localităţile: Aghireş, Zalău, Fetindia, Meseşenii de Sus, Stârciu, Hurez (parţial), Plesca, Peceiu, Horoatul Crasnei, Crasna, Ratin, Bic, Periceiu (parţial), Periceiu Mic, Recea, Recea Mica, Hereclean (parţial) şi Panic.

În zona de supraveghere se va realiză în perioada imediat următoare un recensământ al exploatațiilor cu porcine.

Alte măsuri incluse în plan:

  • deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală şi niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale;
  • orice îmbolnăvire sau mortalitate trebuie anunțată la DSVSA Sălaj, iar animalele sau cadavrele trebuie izolate până la investigarea, intervenția, recoltarea de probe și dispunerea măsurilor de către autoritatea veterinară;
  • la intrările şi ieşirile din gospodăriile populaţiei care deţin porci se vor instala dezinfectoare individuale şi se vor intreprinde campanii de informare a crescătorilor de suine cu privire la: evoluția pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricțiile impuse, implementarea de norme minime de biosecuritate pentru crescători de suine, alte măsuri de prevenire a răspândirii și combatere a bolii.

În cadrul şedinţei CJSU de luni, a fost adoptat şi un plan de măsuri pentru combaterea PPA în cazurile confirmate la mistreţi, din judeţul Maramureş, la care zona afectată include parţial fondurile de vânătoare Băbeni şi Ileanda.

Astfel, în zona de control temporar au fost inclus localităţile Vălişoara,Topliţa, Purcăreţ, Lemniu, Răstoci, Perii Vadului, Bizuşa Băi şi Luminişu.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj