Connect with us

FOTBAL

Alexandru “Duţu” Pop, ca la prima tinereţe!


Deşi are 45 de ani, fostul atacant de la Armătura Zalău s-a reactivat şi de câteva etape joacă pentru Sporting, liderul din Seria Vest a Ligii a V-a. “Duţu” o face cu succes şi deja a marcat trei goluri, iar ultimul a fost reuşit chiar în derby-ul cu Voinţa Derşida


Chiar dacă este clujean –  Alexandru Marian Pop (n.19.03.1974) se consideră un zălăuan, având în vedere că a ajuns la poalele Meseşului, încă de la 18 ani, după ce şi-a terminat junioratul la Universitatea Cluj. “Duţu” – aşa cum îl ştiu mulţi prieteni- a devenit un jucător important la Armătura Zalău, echipă la care a ajuns prima dată în anul 1992.

Cu Armătura, Alexandru Pop a jucat mai mulţi ani în Divizia B, eşalon în care a mai bifat sezoane bune la FC Baia Mare, Olimpia Satu Mare şi Corvinul Hunedoara. “Duţu” a activat şi în Divizia C, la Arieşul Turda  sau Minerul Sărmăşag, însă cea mai mare parte a carierei a petrecut-o în eşalonul secund, unde a evoluat mai bine de şapte ani şi a marcat peste 50 de goluri la acest nivel.

În 2006, când s-a început proiectul la FC Zalău, “Duţu” Pop a revenit în oraşul de sub Meseş şi a jucat la formaţia “alb-albastră” până în 2008. Între timp, fostul atacant a început şi cursurile de antrenori şi a antrenat la grupele de juniori, astfel că a renunţat la cariera de fotbalist.

Clujeanul a mai intrat la joc în urmă cu 6 ani, când FC Zalău avea echipă secundă în Liga a IV-a, dar şi în urmă cu trei ani, într-un joc de Cupa României disputat de ACS Cavalerii.

Fiind un mare iubitor al fotbalului, Alexandru Pop s-a decis să revină la o echipă din ligile judeţene, astfel că de câteva săptămâni s-a reactivat ca şi jucător la Sporting Zalău. Chiar dacă are 45 de ani, “Duţu” joacă cu succes la liderul Seriei Vest, pentru care a şi marcat trei goluri. Ultimul a fost cel din derby-ul cu Voinţa Derşida, când a reuşit să deschidă scorul.

“Alin Pop şi Robert Goie m-au tot rugat să vin la Sporting Zalău şi am decis să dau şi eu o mână de ajutor, având în vedere că fotbalul zălăuan este jalnic. Sper să promovăm în Liga a IV-a şi să fie un nou început”, ne-a declarat Alexandru Pop, care consideră că face faţă cu brio nivelului, mai ales că se pregăteşte în fiecare zi la sala de forţă, chiar şi la antrenamentele juniorilor de la Atletic.

“Cu experienţa pe care o am pot să-i ajut pe cei tineri cu organizarea în teren şi de pe postul de mijlocaş. Este o echipă talentată, avem un grup unit şi chiar îmi face plăcere să joc la Sporting. Nu mi se pare greu să fac faţă acestui nivel, chiar dacă am 45 de ani. În fiecare zi fac pregătire la sala de forţă, iar la antrenamentele cu copii de multe ori intru şi eu la mişcare. Tot timpul am făcut sport şi aceasta este viaţa mea. Fără sport nu aş putea”, a mai spus Alexandru Pop, care a vorbit şi despre nivelul din Liga a V-a.

“În Liga a V-a, sunt echipe ambiţioase, dar din punct de vedere tehnico tactic, nivelul este slăbuţ. Am văzut mulţi copii talentaţi şi păcat că în Sălaj nu este o echipă de Liga a III-a”, a încheiat “Duţu”, care este şi antrenor la juniorii B de la Atletic.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL