Connect with us

HANDBAL

Handbalistele de la HC Zalău au intrat în vacanţă


Începând de luni, jucătoarele au primit liber și se vor bucura de o pauză de cinci săptămâni, urmând să revină la pregătire pentru sezonul 2019 – 2020, la începutul lunii iulie


În stagiunea 2018 – 2019, HC Zalău a fost angrenată pe trei fronturi: campionat, Cupa României şi Cupa EHF.

Dacă în competiţia europeană a fost eliminată de Borussia Dortmund în turul II, în campionat şi în Cupa României, gruparea zălăuană a disputat 30 de partide.

După un sezon încărcat, handbalistele de la HC Zalău se pot bucura şi de o vacanţă începând din această săptămână.

Dacă după meciul de la Braşov, Tadici a mai programat câteva antrenamente, de luni, jucătoarele au fost lăsate libere.

Unele au plecat cu totul de la Zalău, având în vedere că şi-au încheiat contractul cu gruparea de sub Meseş, în timp ce altele vor reveni cu forţe proaspete pentru noul sezon, după o vacanţă de 5 săptămâni.

“Am convenit cu jucătoarele să intre în vacanţă începând din această săptămână, dar am decis să începem pregătirile în primele zile ale lunii iulie. În mare parte am fixat programul de pregătire. Vom începe pe plan local, apoi vom merge şi într-un cantonament, iar în luna august vom participa la mai multe turnee de pregătire”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Dacă jucătoarele se pot bucura de timp liber mai bine de o lună de zile, conducerea clubului are treabă în această perioadă, mai ales că lotul trebuie consolidat până la începerea pregătirilor.

Drept urmare, managerul Gheorghe Tadici se află în negocieri cu mai multe jucătoare pe care intenţionează să le transfere la Zalău.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL