Connect with us

AUTOMOBILISM

Campionatul Internaţional ACR de Rally Sprint se pregătește de o nouă etapă


Etapa a patra a competiţiei se va desfăşura la Carei, pe data de 15 iunie, după ce runda precedentă a avut loc la Baia Mare


Dacă primele două etape ale campionatului s-au desfășurat la Satu Mare, ultima a fost cea de acum două săptămâni de la Baia Mare, unde și-au încins motoarele aproape 70 de piloţi din toată ţara.

La start s-a aflat şi sălăjeanul nostru – Szabo Robert, care la volanul unui Subaru Impreza şi-a arătat din nou valoarea, revenind în prim-plan, după ce anul trecut a avut unele probleme tehnice cu maşina de concurs.

Deşi a intrat în concurs cu o maţină de oraş, zălăuanul de 43 de ani a dominat etapa din capitala Maramureşului. Astfel, în prima manşă, el a obţinut un timp de 01:13,79 secunde, pentru ca în următoarea manşă să scoată un timp şi mai bun: 01:10,50.

Cu acest timp, Szabo Robert şi-a asigurat primul loc, atât la Avansaţi, dar şi la Open.

“Mă bucur că am reuşit să obţin primul loc, atât la OPEN, cât şi la clasă. Maşina mea de concurs încă nu este gata, însă, chiar şi aşa am reuşit din nou. Am avut viteză bună, pentru că traseul era lung şi acolo am recuperat mult. De asemenea la curbe am câştigat mult, pentru că Subaru se întoarce foarte uşor şi cred că acolo s-a făcut diferenţa”, a declarat pilotul din Zalău pentru Sportul Sălăjean, imediat după concurs.

Acesta vrea să continue forma bună şi la următoarea etapă a Campionatului Internaţional ACR de Rally Sprint, ce se va desfăşura pe data de 15 iunie, la Carei.

Competiţia se va încheia doar în luna noiembrie, atunci când va avea loc a cincea etapă, programată la Satu Mare.

Până atunci, participanţii pot să îşi pregătească bolizi, ca la start să îşi poată tura motoarele la maxim, fără probleme.

Atât ei, cât şi proprietarii de maşini, pot încerca şi o variantă bună de a-şi rezolva problemele auto, accesând site-ul autopieseonline24.ro

Aici găsiţi piese auto, accesorii auto, anvelope de la diferite mărci auto şi nu numai.

257 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in AUTOMOBILISM