Connect with us

FOTBAL

FOTO şi VIDEO. Ploaie de goluri la Someş Odorhei


Someşul a reuşit cea mai categorică victorie din acest sezon, după ce s-a impus la şase goluri diferenţă în disputa cu CS Ileanda. Jocul colectiv a ieşit în evidenţă la gruparea din Someş Odorhei


A fost o perioadă grea pentru Someşul Someş Odorhei, echipă care înaintea acestei etape avea la activ trei înfrângeri consecutive şi nu concepea alt rezultat decât victoria în duelul cu Ileanda. De cealaltă parte, gruparea de pe Valea Someşului  nu trece la rândul ei printr-o perioadă bună şi în acest sezon s-a zbătut în subsolul clasamentului, nu că ar fi o echipă rea, însă, este campioana egalurilor.

Mai mult, pentru meciul de la Someş Odorhei nu s-a putut baza pe doi titulari, Ciprian Petran şi căpitanul Vasile Roman, dar şi antrenorul Adrian Pop, în timp ce Someşul nu s-a putut baza pe jucători importanţi precum Vlad Ortelecan sau Ionuţ Mureşan în acest joc.

Chiar şi aşa, meciul a fost unul de calitate şi plin de faze spectaculoase. După mai multe încercări la poarta lui Horaţiu Silvestru, George Porumb a reuşit să deschidă scorul, după o bâlbâială în careu.

Câteva minute mai târziu, Cătălin Coste a avut o execuţie de efect şi a dublat avantajul echipei sale. La 2 – 0, CS Ileanda nu mai avea nimic de pierdut şi s-a năpustit în atac, iar eforturile oaspeţilor au fost răsplătite. După o cursă purtată în banda dreaptă, Andrei Vas a pătruns în careul Someşului şi a redus din handicap.

Totuşi, chiar înainte de pauză, Bogdan Rus a refăcut avantajul de două goluri de pe tabelă. În partea secundă, Andrei Pop – jucător venit de la Silvania Cehu Silvanei şi-a trecut şi el în cont primul gol pentru noua sa echipă, după care Bogdan Rus a reuşit dubla, iar fundaşul Vlad Cioban a dus scorul la 6 – 1.

Nu acesta avea să fie rezultatul final. Astfel, cu 10 minute înainte de final, juniorul Samuel Botiş şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, completând cea mai categorică victorie obţinută de Someşul Someş Odorhei în actuala stagiune.


 

Bogdan Rus, căpitan Someşul Someş Odorhei: “A fost un meci bun reuşit de echipa noastră, un meci în care ne-am creat multe ocazii, pe care am reuşit să le şi fructificăm. Ne bucurăm că am reuşit să obţinem victoria în situaţia în care ne-au lipsit câţiva jucători importanţi. Am fost foarte motivaţi înainte de meci, mai ales că în ultimele trei etape nu am reuşit să câştigăm nici măcar un punct, iar acest lucru ne-a ambiţionat şi eram obligaţi să câştigăm duminică, atât pentru moralul nostru, cât şi pentru suporteri şi cei din conducere care ne-au susţinut. Faptul că am reuşit să marcăm şapte goluri într-un meci ne dă încredere şi pentru meciurile ce urmează”.


Someşul Someş Odorhei – CS Ileanda 7 – 1 (3 – 1)

Au marcat: George Porumb (‘10), Cătălin Coste (‘21), Bogdan Rus (‘27 şi 75), Andrei Pop (‘66), Vlad Cioban (‘79) şi Samuel Botiş (‘80), respectiv Andrei Vas (‘22)

Someşul: Emil Deac – Raul Porumb, George Porumb, Cătălin Coste, Vlad Cioban, Puiu Unguraş, Andrei Pop, Raul Mercea (‘46 Marius Şimonca), Samuel Botiş, Flaviu Conţ şi Bogdan Rus (cpt.). Rezerve: Marcel Petcu – Adrian Pop şi Alexandru Mureşan. Delegat: Tudor Corniş

CS Ileanda: Horaţiu Silvestru – Daniel Costin, Horaţiu Vale, Robert Ciurar, Raul Hossu, Bogdan Pop, Rareş Hossu, Andrei Vas, Darius Cobliş (‘67 Andrei Iacob), Andrei Ciurar (cpt.) şi Darius Oros (‘56 Paul Goron). Rezervă: Ciprian Naghi. Delegat: Ioan Brânduşan

Au arbitrat: la centru: Cătălin Morar (Zalău), asistenţi: Sergiu Duma (Zalău) şi Claudiu Coste (Surduc)

Observator AJF:  Zoltan Ardelean (Zalău)

Jucătorul meciului: BOGDAN RUS


 

639 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Conteaza?

    24 May 2019 at 19:10

    Cam prosti informati despre brigada de arbitrii!!
    Ati nimerit 1 din 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL