Connect with us

Ştiri din Sălaj

ATENŢIE. Punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat se pedepseşte cu închisoarea!


În primele patru luni ale noului an, poliţiştii sălăjeni au depistat nu mai puţin de şapte şoferi care au avut curajul să circule pe drumurile publice cu un autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat


Şapte şoferi au fost depistaţi în trafic, în primele patru luni ale acestui an, de către poliţiştii rutieri, conducând autovehicule neînmatriculate sau neînregistrate. Alţi doi au fost surprinşi în trafic în timp ce conduceau autovehiculele cu număr fals de înmatriculare.

Potrivit articolului 334 Cod Penal, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

De asemenea, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Totodată, tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

767 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj