Connect with us

ARTE MARTIALE

FOTO şi VIDEO. Alex Bologa, pe podium în Azerbaidjan


Judoka din Derşida a cucerit medalia de argint la Judo Grand Prix în Baku, competiţie de calificare pentru Jocurile Paralimpice de la Tokyo


Alex Bologa este unul dintre sportivii care reprezintă judeţul Sălaj pe întreg mapamondul. Din păcate, problemele de vedere cu care se confruntă, l-au făcut pe tânărul din localitatea Derşida să se îndrepte către municipiul Cluj-Napoca, acolo unde a avut altfel de posibilităţi. Tânărul Alex a fost atras de sport, de judo în special, sport pe care îl practică de câţiva ani şi în care excelează, sălăjeanul nostru fiind legitimat la CS Lamont Cluj-Napoca.

Sportivul originar din Derşida a uimit întreg mapamondul în anul 2016, când a reuşit să aducă prima medalie pentru România în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Rio de Janeiro. De la acea reuşită, Bologa a avut o ascensiune fulminantă şi a cucerit medalie după medalie, chiar şi la Campionatele Europene şi Mondiale.

În anul 2019, forma sa a cunoscut o creştere vizibilă, iar judoka nevăzător a început anul cu o victorie de răsunet, tocmai în Japonia. A urmat o nouă medalie de aur la Open-ul Internaţional al Germaniei, pentru ca la începutul lunii aprilie să urce din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în cadrul Grand Prix-ul din Kyzylorda, Kazakhstan.

În perioada 13 – 14 mai, la Baku în Azerbaidjan a avut loc o nouă competiţie la care Alex Bologa a luat startul, este vorba despre IBSA Judo Grand Prix, competiţie de calificare pentru Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020. Sălăjeanul a fost însoţit la acest turneu de antrenorul lui, Tomi Gergely.

La competiţia din cea mai mare țară din Caucaz au participat în total peste 210 sportivi, din nu mai puţin de 35 de ţări, aceştia luptându-se pentru calificarea la Tokyo 2020, dar şi pentru Campionatele Regionale ce vor avea loc în acest an.

Sălăjeanul Alex Bologa a participat la categoria 60 de kilograme în cadrul competiţiei din Azerbaidjan, competiţie la care au fost înscrişi nu mai puţin de 25 de sprotivi. Conform reprezentanţilor Clubului Sportiv Lamont, nivelul a fost destul de ridicat, comparabil cu unul de la un campionat mondial.

Chiar şi aşa, judoka din Derşida a fost, ca de fiecare dată, la înălţime şi a reuşit să ajungă în marea finală a categoriei, după trei victorii împotriva unor sportivi valoroşi. Din păcate, în ultimul act al competiţiei, Alex Bologa a fost lipsit de şansă şi a pierdut duelul cu azerul Shirinli Vugar.

Însă, având în vedere nivelul competiţiei şi faptul că această categorie la care a participat şi Alex Bologa a fost destul de populată, o medalie de argint reprezintă un rezultat excelent, care cu siguranţă îi va da încredere sălăjeanului nostru în vederea participării la următoarele competiţii.

134 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE