Connect with us

DIVERSE

Meci demonstrativ între gloriile Armăturii şi Universităţii Cluj

Programat în prima fază în data de 19 mai, meciul dintre fostele glorii ale Armăturii Zalău şi Universităţii Cluj, în memoria lui Vaida Andrei, s-a disputat marţi, pe Stadionul Municipal din Zalău. Meciul a fost organizat la inţiativa antrenorului Vasile Stâncel, cu ajutorul clubului FC Zalău, reprezentat de preşedintele Ioan Morar. La eveniment au fost prezenţi şi fiul şi soţia fostului fotbalist şi antrenor, care au primit din partea preşedintelui FC Zalău o plachetă comemorativă şi un buchet de flori. Ioan Morar a înmânat câte o plachetă şi căpitanilor celor două echipe, iar căpitanul clujenilor, Vasile Stâncel i-a înmânat şi el un buchet de flori soţiei regretatului Andrei Vaida.

Crainicul stadionului din acea generaţie, Ghiţă Olaru, a făcut o scurtă prezentare a celui care a fost Vaida Andrei: "Stadionul Municipal din Zalău găzduieşte azi o partidă care nimeni nu dorea să aibă loc. De ce? Acum aproape doi ani, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi compenenţi ai echipei Armătura Zalău se stingea din viaţă, foarte devreme, lăcând un gol imens atât în sânul familiei, cât şi în rândul prietenilor, colegilor şi suporterilor. A venit pe meleagurile Zalăului în vara anului 1975, împreună cu Zoly Ardelean şi Ioan Fabian, după ce şi-a petrecut junioratul la Olimpia Satu Mare, unde a şi fost promovat în scurt timp la echipa de seniori. A mai jucat la Someşul Satu Mare şi Victoria Carei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", au fost cuvintele fostului crainic şi component al Armăturii, Ghiţă Olaru.

Microfonul i-a fost înmânat preşedintelui Ioan Morar, rostind şi acesta câteva cuvinte în memoria celui care a fost Vaida Andrei, promiţându-le în acelaşi timp celor prezenţi că FC Zalău va ajunge acolo unde a fost cândva FC Armătura. A urmat un moment de reculegere, după care, deşi vremea nu a fost tocmai prielnică pentru un meci de fotbal, foştii componenţi ai Armăturii Zalău şi Universităţi Cluj au oferit un spectacol pe cinste puţinilor spectatori. Chiar şi scorul din final, 1 – 1, a demonstrat fair-play-ul dintre cele două formaţii, marcator pentru "U" Cluj fiind Marius Popescu, iar pentru FC Armătura Zalău, Grigore Păşcuţă. Partida a fost oficiată la centru de Mihai Timoc (actualul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri), ajutat la cele două linii de Tunyogi Ferenc şi Ioan Onicaş.   

FC Armătura Zalău: Călin Pop – Mihai Bumbuţ, Florin Pop, Vasile Paşca, Zoltan Ardelean, Emil Terheş, Ioan Chiş, Grigore Păşcuţă, Ioan Fabian, Mitică Crişan, Silviu Sebeni, Sorin Chifa, Marius Paşca, Marcel Irimeş, Paul Georgescu, Ioan Meleg, Eugen Crişan şi Vasile Mureşan. Antrenor: Dorin Barbu

"U" Cluj: Călin Ciucur – Vasile Stâncel, Aurel Mureşan, Ioan Maja, Septimiu Ormenişan, Marius Predatu, Marius Popescu, Alexandru Matei, Valentin Olariu, Grigore Boca şi Mircea Chiorean. 

Loading...
2 Comments

2 Comments

  1. fc zalau

    30 November -0001 at 0:00

    ar fi frumos ca si fc zalau sa promoveze in liga 2acolo unde a fost o data fc armatura zalau.Dar pentru asta trebuie adus la echipa jucatori valorosi si un antrenor valoros,si sa vina linga echipa si oameni de afaceri cu bani si sa fie linga echipa si primaria zalau si consiliu judetean,sper ca fc zalau sa promoveze in liga 2 si sa vina echipe mari cum ar fi ,u cluj,uta,arges si alte echipe multa bafta si succes incontinuare

  2. Max

    17 July 2011 at 20:28

    Vasile PaÅŸca=nemernic,Silviu Sebeni=zzigan si nemernic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE