Connect with us

HANDBAL

Se trage cortina pe semicercul de la Zalău


La ultimul meci din acest sezon de  pe teren propriu, HC Zalău întâlneşte Minaur Baia Mare, într-un derby zonal, care pune faţă în faţă două echipe de mijlocul clasamentului


Chiar dacă în vara trecută a transferat doar jucătoare tinere şi fără experienţă, HC Zalău a făcut per total un sezon bun şi s-a ales cu o medalie de bronz în Cupa României.

În campionat, echipa lui Tadici va termina pe un loc la mijlocul clasamentului, însă şi-a asumat acest lucru de câteva etape, când antrenorul Zalăului a ales să joace cât mai mult cu jucătoarele tinere, pentru ca acestea să prindă experienţă.

Însă, HC Zalău vrea să termine campionatul cu rezultate cât mai bune chiar dacă în ultimele runde o aşteaptă meciuri grele. Cel de duminică, va fi şi cel mai important, având în vedere că sălăjencele se vor afla pentru ultima dată în faţa propriilor fani în acest sezon tocmai la un derby zonal.

Între  Baia Mare şi Zalău a fost şi este în continuare o rivalitate sportivă, dar acum jocul nu are o miză atât de specială, deoarece ambele grupări de află la mijlocul  clasamentului.

HC Zalău stă ceva mai bine şi ocupă locul 7, cu două puncte mai mult decât Minaur, care la prima vedere are un lot mult mai bun, din care fac parte o serie de jucătoare străine.

La primul sezon de la revenirea în Liga Naţională, echipa băimăreană a avut un parcurs bun în tur şi a fost în primele locuri. Şi returul a fost început cu două victorii, dar apoi, echipa lui Costică Buceschi a cedat inexplicabil şi a suferit şase înfrângeri la rând, fapt pentru care a avut şi unele emoţii în priviinţa evitării locurilor de baraj.

Până la urmă, Minaur şi-a revenit în urmă cu două runde şi a câştigat meciul de pe teren propriu cu SCM Craiova, dar duminică a pierdut la Braşov şi a rămas pe locul 8.

HC Zalău pregăteşte acest joc la victorie şi vrea să le ofere satisfacţia unui succes fanilor, mai ales că este ultimul joc din acest sezon, de pe teren propriu. Echipa lui Tadici are de luat şi o revanşă, după ce în turul de campionat, a pierdut la Baia Mare, la o diferenţă de două goluri, după ce la pauză, Zalăul era în avantaj.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL