Connect with us

FOTBAL

Şimleuanii, tăvăliţi de orădeni

Având nu mai puţin de patru jucători suspendaţi după meciul cu FC Baia Mare, FC Silvania a fost nevoită să improvizeze la Oradea. Probabil că şi moralul băieţilor a fost afectat, astfel că George Petcuţ şi compania au intrat greu în joc. Până să se dezmeticească "alb-albaştrii", Lukacs Raymond a trimis deja mingea în poartă, dar "asistentul" Szabo Gero a anulat golul pe motiv de ofsaid. La doar două minute distanţă, atacantul bihorean a modificat tabela, pentru prima oară în acest meci. FC Silvania a avut o răbufnire de orgoliu, la doar câteva minute distanţă, dar Claudiu Codoban nu a reuşit să trimită în poartă, de la numai câţiva metri. A fost singura ocazie mai de Doamne ajută a şimleuanilor, după care a urmat dezastrul. Semnalul a fost dat de neînţelegerea dintre Raul Crişan şi portarul Gabriel Gabor, speculată prompt de acelaşi Lukacs, iar scorul a devenit 2 – 0. Elevii lui Marius Paşca nu s-au putut trezi al realitate, astfel că talentatul atacant al lui FC Bihor a mai înscris o dată până la pauză.

După revenirea de la vestiare, am asistat la acelaşi scenariu, cu gazdele în prim-plan, astfel că a fost doar o chestiune de minute, până să asităm la un nou gol. Lukacs, argintul viu din atacul Bihorului, s-a distrat cu fundaşii centrali şi a scăpat singur cu Gabor, dar a fost altruist şi a pasat în lateral la Cătălin Pop, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate. În continuare, amfitrionii s-au jucat cu ocaziile de gol, făcând spectacol în faţa propriilor susţinători. Cu un sfert de oră înainte de final, şimleuanii aveau să înscrie şi ei golul de onoare, prin Ciprian Brata, de la punctul cu var. Reuşita internaţionalului de juniori nu a putut şterge, însă, impresia proastă făcută de FC Silvania în acest meci, pe care am vrea să-l uităm cât mai repede.           

 

 

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL