Connect with us

FOTBAL

Un nou caz dubios la AJF Sălaj, în care e implicată şi poliţia


Deşi oficialii AJF au luat act de neprezentarea echipei din Cehu Silvaniei în deplasarea de la Chieşd, oficialii Silvaniei au venit cu acte doveditoare cum că mijlocul de transport s-a defectat pe drum, solicitând reprogramaraea jocului. În replică, cei de la AS Chieşd spun că totul e o înscenare şi nu vor să audă de o nouă programare a meciului


Considerată fără nicio miză, partida dintre AS Chieşd şi Silvania Cehu Silvaniei, programată în etapa de duminică a Ligii a IV-a, a iscat discuţii aprige. La ora de start, pe teren se afla doar echipa gazdă şi brigada de arbitri. Aşteptaţi de toată lumea de la teren, oaspeţii nu şi-au mai făcut prezenţa. Conform regulamentului, după 15 minute de aşteptare, “centralul” Romulus Raţ a fluierat finalul jocului.

Spre seară, oficialii AJF-ului au dat publicităţii rezultatele complete ale etapei, indicând scorul de 3 – 0. Și pe pagina oficială a AJF-ului, scorul este de 3 – 0. Indignat de acest lucru, preşedintele Silvaniei – Horaţiu Bogar, a început să certe pe toată lumea, spunând că partida trebuie să se reprogrameze.

În cursul zilei de luni, oficialul formaţiei din Cehu Silvaniei a depus şi o dovadă de la poliţie, cum că mijlocul de transport s-a defectat în timpul deplasării spre Chieşd şi că jocul trebuie să de dispute din nou, la o altă dată.

“Vreau să spun că nimeni de la Cehu Silvaniei nu ne-a anunţat că există o problemă de transport. Luni dimineaţa, ne-am trezit la sediul AJF cu două acte de la domnul Bogar, adică o adresă şi un proces verbal de la un poliţist de la Cehu Silvaniei, care spuneau că Silvania a avut probleme cu transportul. Comisia va decide ce se va întâmpla în acest caz”, a spus Leontin Moga, secretarul general general al AJF Sălaj.

Leontin Chiş – primarul comunei Chieşd: “Nu se poate să fim luaţi din nou de fraieri. O să merg la domnul prefect şi chiar la poliţie”

A venit însă reacţia celor de la Chieşd, care nu vor să audă de o reprogramare. Cel care a luat atitudine a fost chiar primarul comunei – Leontin Chiş, cel care este şi preşedintele de onoare al clubului.

Prezent duminică în tribune, alături de alte aproximativ 100 de persoane, primarul a văzut tot ce s-a întâmplat şi a ţinut să îşi spună punctul de vedere despre această situaţie.

“Încă de la început vreau să precizez că Silvania s-a prezentat la Chieşd cu doar 10 jucători la meciul de juniori şi au existat voci chiar din interiorul delegaţiei oaspeţilor, care spuneau că la seniori nu va fi nici măcar aşa, deoarece există doar 7 jucători apţi pentru acest joc. Ca urmare, cei de la Cehu Silvaniei nici nu s-au prezentat la meci. După o zi, am auzit că cei de la Silvania au prezentat un act prin care arată că au rămas pe drum cu maşina defectă… Dacă era aşa, liniştit puteau să îi aducă maşina care i-a adus la Chieşd pe juniori. Mai mult, şi noi eram dispuşi să le dăm microbuzul, doar ca partida să se dispute. Dar, ei nu au anunţat nici arbitrii, nici observatorul şi nici pe cei de la AJF”, a spus Leontin Chiş.

Considerând că cei de la Chieşd sunt luaţi de fraieri, primarul comunei vrea dreptate şi este decis să se implice în rezolvarea cazului.

“Știm că președintele de la Silvania e și vicepreședinte la AJF, fapt care nu prea e corect. Nu se poate să fim luaţi de fraieri. Anul trecut, AJF a trecut cu vederea faptul că Silvania a jucat cu şapte jucători pe fals, ca să câştige la Chieşd şi să se salveze de la retrogradare. Nu am spus nimic, dar acum nu se mai poate. O să merg la domnul prefect şi chiar la poliţie să vedem cine le-a dat lor acele acte. Ştim că la Cehu evoluează doi poliţişti, dar nu aş crede că cineva s-ar putea mânji cu astfel de mârşăvii”, a punctat primarul.

Urmează să vedem ce va decide şi Comisia de Disciplină a AJF Sălaj, care se va întruni în cursul zilei de miercuri (ora 15.30).

Primarul comunei a precizat, însă că AS Chieşd nu va mai juca sub nicio formă acest meci.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 8 mai.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL