Connect with us

Ştiri din Sălaj

Cod portocaliu de inundații în Sălaj și în Cluj. Râul Almaş a înregistrat deja depăşirea cotei de atenţie


Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor avertizează că, pe data de 1 Mai, în județele Sălaj  și Cluj sunt posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie


Zi liberă azi în România. E 1 Mai, zi în care mici şi berea ar trebui să fie nelipsite…

Cel puţin în Sălaj, însă, timpul nu prea ţine cu oamenii, având în vedere faptul că în mai multe zone din judeţ plouă.

Mai mult, specialiştii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor avertizează că există şi posibilitatea de inundaţii, ca urmare a precipitațiilor înregistrate din ultimele ore, dar şi a cedării apei din stratul de zăpadă.

“Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, cedării apei din stratul de zăpadă, a precipitațiilor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie  pe râurile mici din bazinele hidrografice: Almaș – bazin aferent amonte S.H. Hida, județele Cluj și Sălaj”, este comunicatul emis de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Conform celor de la ISU Sălaj, primăriile UAT-urilor aflate pe cursul de apă al râului Almaş (bazin aferent amonte S.H. Hida) monitorizează situaţia.

Totodată, pompierii sălăjeni sunt pregătiţi să intervină în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în zonele expuse riscului de producere a unor inundaţii.

Tot reprezentanţii ISU Sălaj au precizat faptul că, la ora 11.00, pe râul Almaş s-a înregistrat deja depăşirea cotei de atenţie cu 58 cm.

Tendinţa este însă de scădere.

 

se arată în avertizarea

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj