Connect with us

HANDBAL

Repriză secundă de senzaţie în faţa campioanei CSM Bucureşti


HC Zalău a ratat calificarea în finala mare a Cupei României, dar nu s-a făcut de râs în faţa campioanei României, în faţa căreia a făcut o repriză secunde extraordinară, pe care a câştigat-o cu 17 – 11! Din păcate, sălăjencele au avut o primă repriză ştearsă, având 24 de minute în care nu au înscris niciun gol!!!


S-a consumat deja prima fază a Final-four-ului de la Bistriţa. Aşa cum era de aşteptat, favoritele SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti s-au impus şi mâine îşi vor disputa supremaţia şi în Cupa României.

Mai întâi, vâlcencele au trecut uşor de Măgura Cisnădie, scor 31 – 21 (16 – 12).

Mai apoi, de la ora 17.30, campioana CSM Bucureşti a eliminat HC Zalău, într-un joc cu două reprize diametral opuse!

Eliminată prematur din Liga Campionilor şi cu a doua şansă la titlu, CSM Bucureşti se mobilizează în Cupa României, acolo unde mai poate cucerit un trofeu în acest sezon.

Surprinzător, elevele lui Gheorghe Tadici au început mai bine şi au deschis scorul prin Cristiana Nica, încă din primul minut.

Barbara Lazovic a egalat, dar tot HC Zalău a fost în avantaj şi în minutul 6 scorul era 4 – 1 pentru sălăjence!!!

Abia în minutul 15, campioana a egalat la 4, prin aceeaşi Lazovic.

Din acel moment, ceva s-a rupt în jocul Zalăului, care în a doua jumătate a reprizei nu a mai găsit drumul spre gol, marcând doar câte un gol prin Alexandra Severin şi Dana Abed-kader.

Altfel spus, Valentina Panici şi compania au înscris doar DOUĂ goluri în 24 de minute, situaţie aproape incredibilă şi de necrezut!?

S-a intrat la vestiare cu un avantaj de 10 goluri pentru CSM Bucureşti (scor 16 – 6).

Avantajul a crescut după revenirea de la vestiare, astfel că în minutul 32 tabela de marcaj indica 18 – 6.

Din acel moment, a început o cursă de urmărire şi HC Zalău a reuşit gol după gol.

Cea mai prolifică perioadă a fost cea din ultimele 10 minute, în care a înscris nu mai puţin de 8 goluri!

A existat şi o serie de cinci goluri consecutive, care a început în minutul 54 şi s-a terminat în minutul 58, tabela modificându-se de la 25 – 17 la 25 – 22!

“Lanţul” a fost rupt de Claudia Constantinescu, cea care a risipit speranţele sălăjencelor la un miracol, marcând pentru campioana României!

Fostul golghetr al formaţiei de la poalele Meseşului a fost cea mai bună marcatoare acampioanei, cu cinci reuşite. Golghetera partidei a fost însă Alexandra Severin, cea care a trimis mingea în plasa porţii adverse de 7 ori!

S-a terminat 27 – 23, scor care o duce pe HC Zalău în finala mică (ora 15.00), acolo unde se va duela cu Măgura Cisnădie pentru medaliile de bronz.

În paranteză, trebuie precizat că şi la cealaltă partidă directă din acest an, este vorba de jocul de campionat de la Zalău, CSM Bucureşti s-a impus tot la o diferenţă de patru goluri (26 – 22).

Finala mare va începe la ora 17.30.

 


CSM Bucureşti – HC Zalău 27 – 23 (16 – 6)

CSM Bucureşti: Mădălina Ion, Jelena Grubisic, Paula Ungureanu  – Claudia Constantinescu (5 goluri), Majda Mehmedovic (5), Barbara Lazovic (4), Bianca Bazaliu (3), Elizabeth Omoregie (3), Nathalie Hagman (3), Andrea Lekic (1), Iulia Curea (1),  Jovanka Radicevic (1), Aneta Udrişitoiu (1), Sabina Jacobsen şi Bianca Marin. Antrenor: Magnus Johansson

HC Zalău: Raluca Kelemen, Paula Teodorescu, Adina Sabău – Alexandra Severin (7 goluri),  Cristiana Nica (5), Dana Abed-kader (5), Teodora Popescu (2), Sabrina Lazea (1), Ana-Maria Mihart (1), Valentina Panici (1),  Diana Nichitean (1), Roxana Szolosi, Raluca Irimia, Daniela Corban, Alexandra Berbece şi Tatyana Prycop. Manager:Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici


 

995 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL